Hoți prinși în flagrant la Târgu-Jiu

1230

Trei tineri acuzați că, luni, au spart un apartament din Târgu-Jiu, au ajuns în arestul IPJ Gorj. Potrivit anchetatorilor, aceștia furau bijuterii. ,,În urma cooperării dintre polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Târgu-Jiu și polițiști din cadrul IPJ Timiș – Poliția Municipiului Timiș, sprijiniți de Brigada de Operațiuni Speciale Dolj, au fost prinși în flagrant delict trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani, din comuna Godinești și Văgiulești, respectiv comuna Drăgășani, județul Vâlcea, în timp ce sustrăgeau, dintr-un apartament situat în municipiul Târgu-Jiu, mai multe bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu în valoare de 5.000 de lei. Cei trei bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Acestora li s-a documentat activitatea infracțională și pentru săvârșirea a altor șapte infracțiuni de furt calificat, pe raza municipiului Târgu-Jiu”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.Ieri, cei trei tineri au fost audiați de procurori, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, urmând să fie transferați la IPJ Timiș pentru extinderea cercetărilor.
L.F.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.