Doi bărbați din cartierul Obreja au fost amendați la sfârșitul săptămânii trecute de polițiștii locali după ce au fost prinși transportând cu căruțele lemne furate din pădurea de la Drăgoieni. Inițial indivizii au încercat să fugă de oamenii legii, dar au fost repede reperați și amendați cu câte 5000 de lei, polițiștii locali, împreună cu cei de la Municipiu, intervenind vineri seara și în Dealul Târgului, acolo unde alți hoți de lemne au încărcat o căruță și încercau să plece cu ea. La sosirea echipajelor hoții au abandonat căruța în nămolul din pădure și au fugit, rămânând nesancționați, pădurea din care ei tăiau lemne fiind rasă de pe suprafața pământului pe o porțiune foarte mare.
Gelu Ionescu