Gura târgului – Săvoiu îi dă un brânci lui Daviţoiu din PMP Gorj

567

Nino Săvoiu, fostul preşedinte al Partidului Forţa Civică Gorj, face demersuri în judeţ pentru constituirea de organizaţii pentru Partidul Mişcarea Populară. Deşi Săvoiu face acum parte din PNL Gorj, formaţiune a cărei nouă conducere l-a cam dat la o parte, anterior având chiar funcţie de copreşedinte la liberali, acesta a fost văzut în localităţi ale judeţului la discuţie cu diverşi lideri politici pentru a-i atrage la PMP. Gestul lui Săvoiu pare la prima vedere un sprijin pentru preşedintele Nicu Daviţoiu, dar se pare că liberalul face asta pentru a-şi asigura o majoritate în PMP Gorj. Se vehiculează că Săvoiu ar avea susţinere la Bucureşti pentru a prelua conducerea PMP Gorj, în detrimentul lui Daviţoiu. Chiar dacă a oferit garanţii la nivel central, Săvoiu nu a reuşit până acum să-i convingă pe cei cu care a discutat în judeţ să schimbe macazul şi să-l ajute să acceadă în funcţia dorită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.