Astăzi, 19 octombrie 2016, în intervalul 8:00 – 10:00, sindicaliștii SANITAS se află în grevă. Astfel, după cum este prevăzut în protocolul semnat între liderii sindicali și unitățile sanitare, în intervalul orar menționat, ambulatoriul integrat al spitalului își intrerupe activitatea. UPU și Camera de gardă vor avea activitate normală, iar personalul TESA 1/3 din activitatea normală. Potrivit lui Valentin Popa, președintele SANITAS Gorj, la secțiile spitalului activitatea se desfășoara cu tot personalul prezent, care reprezintă 1/3 din activitatea pe 24 de ore.
Conform calendarului de proteste stabilit de Federația SANITAS, astăzi, 19 octombrie, sindicaliștii vor intra în grevă timp de două ore, începând cu 08:00. Valentin Popa, liderul SANITAS Gorj, spune că activitatea în policlinici se întrerupe între orele 08:00 și 10:00, program normal având doar UPU și Camera de Gardă. „La secțiile spitalului activitatea se desfășoara cu tot personalul prezent, care reprezintă 1/3 din activitatea pe 24 de ore. La intrarea în Ambulatoriu va fi prezent un pichet de grevă format din medici și asistenți medicali, care vor tria cazurile ce pot fi urgențe și le va direcționa spre cabinetul de specialitate sau de urgență. Luni 31.10.2016, se declanșează greva generală, pe termen nelimitat, începând cu ora 8:00, după același procedeu”, confirmă Popa.
Revendicările SANITAS
Sindicaliștii de la SANITAS luptă pentru includerea în OUG nr. 20/2016 și nr. 43/2016 a tuturor categoriilor de personal omise: personalul TESA, personalul din asistenţă socială, unităţi medico-sociale, DSP-uri, creşe şi medicina şcolară.
M.S.
Plicul, cat mai e plicul?…