Greblă nu-i surprins de plecările din PSD

466
greblaSenatorul Toni Greblă spune că ştia de o lună de zile despre plecările care au loc în această perioadă din PSD spre grupul parlamentarilor independenţi. Acesta afirmă că nu este singurul din partid care ştia lucrul respectiv, Greblă susţinând că şi alţi fruntaşi ai PSD aveau cunoştinţă despre plecarea lui Cristian Diaconescu, Marian Sârbu sau Şerban Mihăilescu.

Senatorul declară că Congresul PSD şi alegerea lui Victor Ponta sunt doar un pretext pentru plecarea acestora din partid.

Greblă declară că aceleaşi lucruri se vor întâmpla de săptămâna viitoare şi la PNL, senatorul afirmând că şi acolo se cunosc numele unor parlamentari care sunt deja „arvuniţi” pentru a deveni independenţi care să susţină actuala putere. Parlamentarul social-democrat susţine că, astfel, PDL şi Traian Băsescu distrug „bruma” de democraţie din România, Greblă fiind convins că migrările politice vor continua în perioada următoare atât de la PSD cât şi de la PNL.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.