Gorjul, reprezentat de 11 elevi la olimpiadele naționale de Istorie și Socio-Umane

706

Unsprezece elevi din Gorj vor reprezenta județul nostru la etapele naționale ale Olimpiadelor de Istorie și de Științe Socio-Umane, ce se vor desfășura luna viitoare, în Brăila și Tulcea.

Cinci dintre cei unsprezece elevi vor participa la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, programată în perioada 18 – 22 aprilie, la Brăila, după ce au obținut Premiul I la etapa județeană a olimpiadei. Cei cinci elevi sunt: Moța Theona Maria (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu), Burlică Ștefania (clasa a IX-a, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu), Ghinoiu Iuliana (clasa a X-a, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu), Breazu Emilia Loredana (clasa a XI-a, Colegiul ”Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu) și Popescu Monica Elena (clasa a XII-a, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu). Alți șase elevi s-au calificat, tot în urma rezultatelor obținute la etapa județeană, la faza națională a Olimpiadei de Științe Sociale, ce se va desfășura la Tulcea, tot în perioada 18-22 aprilie. Astfel, Curelea Elena Adina și Totolici Nicoleta, ambele eleve în clasa a VIII-a la Colegiul Tehnic Mătăsari, vor reprezenta județul Gorj la disciplina Cultură Civică, Novacovici Eunice, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru, la Logică, Argint Adina Paula, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, la Sociologie, Mazăre Dorela (clasa a XII-a, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu), la Economie, iar Dulamă Andrada Teodora (clasa a XII-a, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu), la Psihologie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.