Maşinile nu fac politică şi nu te mint. Nu dau pachete gratuite de sărbători sau înainte de alegeri, nu fac promisiuni electorale şi arată bine indiferent de culoare.
Eu le prefer negre, cu cât mai mulţi cilindri şi cai putere, jante late şi manevrabilitate crescută. Maşinile au tendinţa să-ţi rămână fidele în orice situaţie şi nu îţi provoacă dureri de cap decât ocazional. Şi atunci se rezolvă cu o vizită la service. Politica e un alt animal. Mai neîmblânzit. Greu de stăpânit. Şi atunci când îţi dă impresia că eşti stăpân pe situaţie, mai gândeşte-te o dată! S-ar putea să te ia prin surprindere. Să rămâi fără pantaloni pe tine şi în maieu. E ca o Dacie veche. Te lasă atunci când ţi-e lumea mai dragă. E deghizată în diverse personaje care fac şi promit acelaşi 
lucru. În politică e ca în muzică. Muzica bună e greu de găsit. Uneori e greu de ascultat. N-are foarte multe rime, nu implică o tipă semigoală care dă din fund şi un boschetar pe fundal care se loveşte singur în braţe cu podul palmei ca într-o transă spasmofilică. Nu se prea ascultă pe la nunţi, nici la botezuri (sau alte evenimente-circ unde oamenii au pretextul perfect pentru a se comporta ca nişte maimuţe în călduri). Muzica bună nu merge cu vinul ghiurghiuliu sau cu ţuica din corcoduşe stricate. Nu e cool nici în maşină, dacă n-are ritmul “du-du-du” şi başi cât cuprinde. Dacă transmite alt mesaj decât “întoarce-te la mine, vreau să fiu din nou cu tine” sau “să moară duşmanii, că eu am bani şi gagică” atunci e catalogată drept plictisitoare şi stupidă. În timp ce noi ne bâţâim pe ritmuri balcanice, englezu’ ascultă Massive Attack şi Coldplay. Americanu’ face campanie electorală ca la carte, se promovează corect (mai au şi ei excepţii) şi rareori învinuieşte presa pentru propriile eşecuri. Cultivarea câmpiilor este singura formă de evoluţie la noi.
Cilindreea nu promite, face!
Când mă urc la volanul unui Mercedes Benz AMG, mă aştept la puterea şi furia, dezlănţuite atunci când apăs pedala de acceleraţie. Nu mă surprinde atunci când sunt aruncat înapoi în scaun şi ochii mi se duc spre lateralele feţei. Nu mă impresionează scaunele care îţi masează spatele atunci când conduci, oglinzile încălzite, lumina din interior cu trei setări, sat-nav-ul (navigare prin satelit), ţinuta impecabilă pe drumurile noastre arhaice sau cei peste 500 de cai putere germani. Mă aştept ca toate mărunţişurile acestea să fie adevărate. Politicienii sunt mai alunecoşi. Pot spune că am încredere în maşinile lor. Nu în ei! Ele (maşinile) n-au nici o vină că au proprietarii pe care îi au. Asta e. Şi eu îmi doresc să mă fi născut în America. Sau să mă fac astronaut. Într-o luptă corp la corp, maşinile câştigă în cazul meu. Eu votez cu motoarele V6, V8, V10 sau V12. Cu merţanurile (Mercedez Benz), bemveurile (BMW) şi audiurile (Audi). Cu Top Gear(n.r. show TV britanic despre maşini găzduit de BBC) şi ProMotor. De fapt, cu maşinile în general.
Silviu Popescu
