Gorjul, în top cu valoarea indemnizaţiei sociale

488

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, publicate zilele trecute, numărul de beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost, în aprilie 2018, de 807.416 persoane, din care 662.796 pensionari din sistemul public şi 144.620 pensionari agricultori. În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 188 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj – 220 de lei, Bistriţa Năsăud – 219 lei şi Hunedoara 217. Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în judeţele Suceava – 26.671 pensionari, Iaşi – 23.974 şi Dolj – 23.225. În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 110 lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 148 şi 177 de lei) şi judeţele Ilfov – 174 de lei, Gorj – 156 de lei şi Caraş- Severin – 147 de lei. Numărul cel mai mare de beneficiari se înregistra în judeţele Iaşi – 9.588 persoane, Dolj – 9.451, Botoşani-8.665 şi Olt – 8.466. Pensia socială minimă garantată a fost instituită în aprilie 2009. La ora actuală, în judeţul nostru peste 12.000 de persoane încasează pensii sociale. Acestea se vor majora începând cu 1 iulie 2018, urmând să crească astfel de la 520 la 640 de lei. Indemnizaţia socială pentru pensionari se acordă din oficiu, fără a fi nevoie de depunerea unei cereri însoţite de documentele aferente, tuturor pensionarilor sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub cel al pensiei sociale minime garantate. În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea pensiei sociale minime garantate ce are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri.
I.M.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here