Gorjul, codaș la capitolul locuințelor vândute

556

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), peste 40.500 de imobile au fost vândute în luna august, la nivelul întregii ţări, cele mai multe operaţiuni de vânzare – cumpărare fiind consemnate în Bucureşti, respectiv în judeţele Ilfov şi Timiş. Din totalul celor 40.576 de imobile vândute în întreaga ţară în intervalul de referinţă, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare – cumpărare a fost cu 16.410 mai mic faţă de luna august 2017. Conform ANCPI, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în: Bucureşti (6.381), judeţele Ilfov (2.495) şi Timiş (2.432). La polul opus, judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în august sunt: Caraş- Severin (290), Gorj (157) şi Olt (138). Totodată, numărul ipotecilor, la nivel naţional, în a opta lună a anului, a fost de 20.398, cu 2.250 mai mic faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. În acest sens, cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în: Bucureşti (4.756), respectiv în judeţele Cluj (1.512) şi Ilfov (1.299). Pe de altă parte, cele mai puţine ipoteci au fost parafate în judeţele Caraş-Severin (71), Gorj (64) şi Sălaj (60). Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole, în august 2018, au fost: Galaţi (549), Timiş (539) şi Dolj (363), arată datele citate.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.