Un singur tânăr din judeţul Gorj a fost încadrat în câmpul muncii de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) în baza unui contract de solidaritate.
Angajatorii gorjeni, care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, pot să beneficieze lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă (adică 1.000 de lei), până la expirarea duratei contractului de solidaritate. Potrivit legislaţiei în vigoare, tânăr cu risc de marginalizare socială este considerată persoana cu vârsta între 16-26 de ani care se înregistrează la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) și care se încadrează în una din următoarele categorii: se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din sistem; are dizabilităţi; nu are familie sau a cărei familie nu îi poate asigura întreţinerea; are copii în întreţinere; a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate; este victimă a traficului de persoane.
“De la începutul acestui an şi până în prezent, AJOFM Gorj a încadrat un singur contract de solidaritate pentru un tânăr cu handicap, acesta urmând a fi angajat în perioada imediat următoare”, a declarat Diana Văduva, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Gorj.
Conform bazei legale, contractul de solidaritate se încheie între AJOFM Gorj şi tânăr pe o durată de până la trei ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani. Angajatorii, care încetează raporturile de muncă ale tinerilor, cu risc de marginalizare socială anterior datei la care expiră perioada pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate, sunt obligaţi să restituie AJOFM sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru fiecare tânăr aflat în această situaţie.
Izabella Molnar