Gorjenii au fost receptivi la acţiunile campaniei „Absentul”

374

DSC03067Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj confirmă că gorjenii au fost receptivi la acţiunile derulate în cadrul campaniei „Absentul”. Specialiştii în lupta antidrog speră ca oamenii să şi materializeze ceea ce li s-a transmis.

Campania „Absentul” este prima din ţara noastră care are drept scop prevenirea consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive în rândul populaţiei din mediul liceal şi universitar, dar şi al populaţiei generale se derulează şi în municipiul nostru. Lansată la Târgu-Jiu cu ocazia zilei de 26 iunie, celebrată drept „Zi Internaţională de Luptă împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri” (ZILCTID), campania „Absentul” s-a dovedit a fi un succes, dacă e să luăm în calcul receptivitatea oamenilor. Rămâne de văzut cum vor şi aplica ei sfaturile specialiştilor. „Tinerii au fost receptivi şi rămâne să materializeze ceea ce noi le-am transmis în cadrul acţiunilor din campanie”, a precizat Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj.

Acţiuni în judeţul Gorj

P6261074La nivelul judeţului nostru, acţiunile din cadrul campaniei „Absentul” s-au desfăşurat atât în municipiul Târgu-Jiu, cât şi în localităţi din mediul rural. În prima zi, pe 26 iunie, în Parcul Central au fost organizate concursuri de desene pe asfalt şi cross. Luni, 27 iunie, la Penitenciarul din Târgu-Jiu, specialiştii CPECA Gorj au discutat cu persoanele private de libertate şi le-au prezentat filme tematice.

În cea de-a treia zi, reprezentaţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, împreună cu cei de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj s-au deplasat la Centrul Maternal din Târgu-Jiu unde au purtat o serie de discuţii cu beneficiarii, au prezentat filme tematice, dar şi rezultatele Studiului în Populaţia Generală, realizat de către specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog, acesta având drept scop obţinerea de informaţii privind dimensiunea şi tendinţele consumului diferitelor droguri în rândul populaţiei, conform standardelor europene. Acţiunile au continuat şi miercuri, când s-au împărţit pliante la bâlciul organizat în Peştişani şi unde, potrivit reprezentanţilor CPECA Gorj, oamenii au fost deschişi şi receptivi la mesajele transmise. În ultima zi, joi, 30 iunie, activităţile s-au mutat în tabăra de la Săcelu. De altfel, au avut loc şi întâlniri cu mediatorii sanitari de etnie romă şi cu asistentele comunitare din diferite localităţi, cu care s-au purtat discuţii pe tema prevenirii consumului de droguri. Campania mondială de luptă împotriva consumului de droguri face un apel către tineri, care sunt expuşi consumului de droguri de două ori mai mult faţă de adulţi, să-şi protejeze sănătatea. La nivelul judeţului Gorj, acţiunile derulate în cadrul campaniei „Absentul” s-au dovedit a fi un succes. Reprezentanţii CPECA vor continua să desfăşoare diverse activităţi în scopul prevenirii consumului de droguri.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.