Gorjeni prezenţi la aniversarea istoricului Dinică Ciobotea

629

Academia Română, prin Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolaescu-Plopşor” Craiova; Universitatea din Craiova – Facultatea de Ştiinţe Sociale, Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Dolj şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Institutul de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa”- Râmnicu-Vâlcea l-au omagiat, săptămâna trecută, pe unul dintre cei mai prolifici istorici pe care i-a dat Oltenia – prof.univ.dr. Dinică Ciobotea. Evenimentul a fost marcat şi prin lansarea cărţii cu titlul „Istoricul Dinică Ciobotea la 70 de ani”. Judeţul nostru a fost reprezentat de o delegaţie formată din Gheorghe Nichifor – preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice filiala Gorj, profesorul Dumitru Cauc de la Şcoala Gimnazială Fărcăşești şi Valentin Pătraşcu – muzeograf la Muzeul Judeţean Gorj.

Universitatea din Craiova a găzduit, săptămâna trecută, o manifestare aparte, cu o simbolistică remarcabilă: aniversarea a 70 de ani, a reputatului istoric craiovean, prof.univ.dr. Dinică Ciobotea. Cadrul festiv a fost dublat de profunzimea intelectuală a celor prezenţi, cadre universitare, cercetători, muzeografi. „Pe 27 aprilie 2017, în Cetatea Băniei, s-a derulat un eveniment extrem de important din punct de vedere ştiinţific. Este vorba de omagierea istoricului Dinică Ciobotea, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, omagiere care a presupus şi lansarea unui volum, intitulat chiar „Istoricul Dinică Ciobotea la 70 de ani”. Gorjul a fost reprezentat dintr-o delegaţie formată din Gheorghe Nichifor – preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice filiala Gorj, profesorul Dumitru Cauc de la Şcoala Gimnazială Fărcăşești şi Valentin Pătraşcu – muzeograf la Muzeul Judeţean Gorj. În această culegere de studii, articole şi documente, toţi cei trei gorjeni se regăsesc cu interesante articole de natură istorică. Pe scurt, istoricul Dinică Ciobotea a fost cadru didactic la Universitatea din Craiova, la facultatea de specialitate, a lucrat ani buni ca muzeograf şi cercetător ştiinţific la Institutul „Constantin Nicolaescu Plopşor” aparţinând de Academia Română din Bucureşti. A fost, de asemenea, un foarte atent şi preocupat cercetător privind istoria judeţului nostru; s-a preocupat de istoria Târgu-Jiului, de Tudor Vladimirescu, Revoluţia din 1821, de Valea Amaradiei şi de alte subiecte care îi interesează pe gorjeni. Avem convingerea că aplecarea domniei sale către istoria judeţului Gorj va continua şi în anii următori”, a declarat profesorul Gheorghe Nichifor.
Istoricul Dinică Ciobotea are peste 40 de cărţi publicate, 150 de studii şi articole ştiinţifice, peste 100 de comunicări şi participări la simpozioane naţionale şi internaţionale.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.