Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Angheloiu, are de partea sa un nou susţinător, pe fostul democrat-liberal Daniel Gorgotă, fost şef de campanie electorală al lui Traian Băsescu în 2004 şi susţinător al lui Mircea Geoană anul trecut. Acesta a anunţat acum că şi-a depus candidatura pentru a face parte din Biroul Permanent Judeţean al PNL Gorj, Gorgotă menţionând că face parte din echipa lui Radu Angheloiu.
De altfel, cei doi merg împreună zilele acestea în teritoriu, alături de alţi membri ai echipei Angheloiu, pentru a purta discuţii cu delegaţii la Conferinţa Judeţeană a PNL Gorj ce va avea loc sâmbăta aceasta. “Mizez pe oameni şi pe votul lor şi de aceea merg la ei acasă, în teritoriu, unde constat că oamenii mă cunosc, unii dintre ei fiind implicaţi în campania din 2004 alături de mine. Mi-au reproşat unii că atunci când a fost să aleg între Morega şi Orzan l-am susţinut pe Morega, care acum nu mai e în partid, dar le-am spus că pe Morega l-au lins unii pe pantaloni şi şi-au făcut averi de pe urma lui, iar eu continui să-l respect în continuare. Se vede unde este Orzan acum şi ce atitudine a avut faţă de candidatul pe care a anunţat că îl susţine şi despre care a spus că îi este prieten. Candidez acum pentru un post de conducere pentru că vreau să fac ceva în acest partid în care am venit trecând de la un partid aflat la putere la unul în opoziţie, neimplicat în afaceri care să ridice semne de întrebare. Sunt convins că sâmbătă, indiferent de ceea ce le promit unora şi altora, delegaţii la Conferinţă vor vota aşa cum consideră ei de cuviinţă şi printre cei aleşi mă voi afla şi eu”, spune Daniel Gorgotă. Aspirantul la postul de vicepreşedinte al PNL Gorj are nevoie de cât mai multe voturi, la liberali alegerile presupunând votul preşedintelui organizaţiei şi apoi al membrilor Biroului Permanent Judeţean. În funcţie de numărul de voturi sunt aleşi vicepreşedinţii, în număr de şapte, după care restul celor aleşi rămân membri în BPJ.
Gelu Ionescu