Soldatul român a fost însufleţit de iubirea de patrie şi de dorinţa aprigă de libertate. Pentru aceste două cauze sfinte, el şi-a pus zălog viaţa sa, lăsând acasă, în durere şi lacrimi, părinţi, soţii şi copii. Prin ei, prin aceşti viteji, a fost adusă, acasă, adevărata istorie şi reaşezată în drepturile ei fireşti. Şi-au frânt aripile şi visurile tinereţii, aruncându-se în braţele morţii, cu gândul şi încrederea că sacrificiul lor nu va fi zadarnic. Aceşti titani ai istoriei, aceşti bărbaţi ai datoriei, dusă până la sacrificiu, sunt pre puţini, cei care au plecat, atât de mulţi, îşi strigă, de sub iarbă, dreptul suprem la neuitare.
Şi-au dobândit, prin luptă şi jertfă, titlul de VETERAN, prin datoria sfântă faţă de neam şi ţară. Datoria, iubirea, dreptatea şi vitejia au fost crezul faptelor de eroism, dovedite pe câmpurile de luptă, din Est până-n Vest. Dacă în aprilie 2010, Gorjul mai avea cam 800 de VETERANI, împovăraţi de ani şi griji, bolnavi şi neajutoraţi, acum nu mai sunt decât 160, toţi având vârste cuprinse între 90 şi 105 ani.Printre cei mai tineri este şi Comandantul ANVR Gorj, Domnul General CONSTANTIN ISPAS, celebru prin scrierile despre faptele de arme ale soldaţilor şi ofiţerilor gorjeni.
VETERANII fac parte din tezaurul armatei noastre, faima lor de BRAVI VITEJI ai neamului ridicându-se pe piramida nemuririi. Pildă vie de patriotism, EI sunt ISTORIA VIE a NEAMULUI ROMÂNESC!
Nu avem voie să-i uităm, nu avem dreptul să nu-i respectăm, atât timp cât VETERANII de RĂZBOI sunt RĂDĂCINILE noastre şi COMOARA de AUR a VITEJIEI STRĂMOŞEŞTI.
Azi, de Ziua lor cea Sfântă, să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru toţi VETERANII, să le dea putere şi ani îndelungaţi!
MI-E DOR DE VOI!
Priveşte VETERANII, se tot grăbesc să plece
Azi mai sunt doar mii, mâine vor fi zece.
Şi-au pus zălog chiar viaţa, erau parcă-n visare
Iar cei sosiţi acasă, rămas-au în uitare.
Bărbaţi ai datoriei, VITEJI NEMURITORI,
Aţi chinuit pe front, aţi înfruntat orori
Şi v-aţi întors acasă, adevăraţi EROI,
Familiile voastre trăit-au în nevoi.
VETERANI, VETERANI, sunteţi cei mai tari,
V-aţi luptat ca leii, ca nişte titani.
Golgota v-a fost drumul şi aţi urcat pe el
Iubirea de moşie a fost al vostru ţel.
Mi-e dor de VOI, de chipul vostru îngeresc,
Privesc plângând tabloul, aş vrea să-l învelesc
În mantia de aur a istoriei rescrise
Cu slove decupate din mii de manuscrise.
Privesc cum VETERANUL cu pasul său grăbit
Întoarce puţin capul spre zare-n răsărit
Îşi face iute cruce, aşteaptă ceasul său
Lăsând în urmă dor şi mari păreri de rău!
Prof. Ion Făgaş
Omagiu
„S-a terminat!”, îngână toți soldații:
„Asta a fost ultima zi de foc!”.
Stau liniștiți, visând la decorații,
Din prima linie scăpat-au cu noroc.
Din când în când le bântuie retina
Imagini groaznice pe care le-au văzut,
Mergând pe drumul sfânt spre Bucovina,
Dar și de-aici încolo, peste Prut.
Fiindcă au luptat în linia întâi,
Avut-au parte numai de carnagii.
Au înfruntat zăpadă, ger și ploi,
Iar pentru asta merită omagii.
În clipele acelea seculare,
Când moartea dădea buzna în tranșee,
Nu s-au oprit – de parcă realitatea
Nu le putea pătrunde prin cornee.
O singură deviză-aveau cu toții:
„Nu vrem să nimicim ce ne stă-n față,
Însă în spate-i un popor gata să moară,
Ca să câștige dreptul său la viață!”.
Trecută e și cea din urmă luptă,
Soldații, mulțumiți că s-a-ncheiat,
Stau liniștiți și parc-abia mai suflă,
După atâtea câte-au îndurat.
de FILIP-ALEXANDRU GIORGI, student
