Gilortul se reunește mai devreme

1000

Gilortul Târgu Cărbunești, una dintre echipele din Gorj care va evolua în Liga 3 și în sezonul următor, se va reuni astăzi. Deși inițial, adunarea jucătorilor trebuia să aibă loc pe 24 iulie, oficialii echipei au mutat data primului antrenament. De la ora 10.00, va avea loc o ședință de pregătire la Stadionul ,,Cristinel Răducan”, condusă de antrenorii Mario Găman și Bobi Staicu. Reprezentanții echipei au anunțat, prin intermediul paginii oficiale, că la reunire vor apărea cel puțin șapte jucători noi, acesta fiind unul dintre motivele care au determinat staff-ul echipei să demareze pregătirea mai devreme. ,,Cel mai probabil, în această săptămână un alt jucător va semna contractul cu Gilortul, urmând ca până la finalul pregătirii Mario Găman să decidă cine se va mai alătura Gilortului, în funcție de randamentul jucătorilor și nevoile clubului”, au transmis oficialii clubului. Săptămâna trecută, trupa gorjeană a anunțat că s-a înțeles cu fostul mijlocaș al Pandurilor, Marian Habet (22 de ani). Viitorul Dăești (29 iulie), Știința Turceni (5 august), Cozia Călimănești (12 august) și Viitorul Șimian (19 august) sunt adversarii pe care Gilortul îi va întâlni în meciurile de pregătire din această vară.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here