,,Ghicitoare” din Argeș, în arestul IPJ Gorj, după ce i-a luat unei tinere bijuteriile din aur

1033

O femeie de 48 de ani, din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, a fost reținută, luni, sub acuzația de înşelăciune. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 27 iunie, aceasta a abordat, pe raza orașului Târgu-Jiu, o tânără de 20 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti şi, sub pretextul că doreşte ,,să-i ghicească viitorul”, i-a solicitat să pună un lănțișor cu pandantiv din aur, o brățară cu pandantiv din aur și un inel din argint într-o hârtie.
,,Ulterior, după ce a desfăcut hârtia, tânăra a constatat că bijuteriile îi fuseseră sustrase și a sesizat organele de poliție. În cursul zilei de marți, femeia bănuită de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunerile legale. Bunurile sustrase au fost recuperate integral de către polițiști și restituite persoanei vătămate”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.