Gheorghe Păsărin, reţinut într-un nou dosar

487

Gheorghe Păsărin a ajuns, iar, în arest într-un nou dosar. Procurorii doljeni au dispus, ieri, reţinerea pentru 24 de ore a edilului suspendat al comunei Bîlteni. Acesta este acuzat de conflict de interese.
“În calitate de primar al comunei Bîlteni, în perioada 28 iunie 2012 – aprilie 2013, a semnat ordinele de plată împreună cu martora M.I.V., virând în mod repetat la SC S SRL, administrată de P.M., prin intermediul Parohiei Peşteana Jiu, suma de 360.509 lei în baza contractului de reabilitare a Bisericii Sfântul Nicolae din comuna Bîlteni, din 19.09.2011. Din sumele virate către Primăria com. Bîlteni, suspectul P.O, la solicitarea inculpatului Păsărin Gheorghe, la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013, i-a dat în 2 tranşe suma de 10.000 lei pentru a continua finanţarea lucrărilor. Pentru satisfacerea intereselor unor funcţionari ai Primăriei comunei Bîlteni, respectiv inculpatul Oprea D. Dumitru, viceprimar, C.D. şi O.N., referenţi, rudele acestora au fost puse în posesie în mod abuziv pe unele terenuri, pe care apoi le-a răscumpărat primăria. La începutul anului 2013, inculpatul Păsărin Gheorghe a propus martorului L.M., administrator la SC C SRL Bîlteni, ce are ca obiect principal de activitate creşterea de capre, să-i vândă două suprafeţe de teren, pe care le-ar deţine el şi soacra sa, U.D., în zona fermei.” se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Gheorghe Păsărin se afla sub control judiciar într-un alt dosar, în care a şi fost reţinut alături de viceprimarul Dumitru Oprea.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here