Găsit mort în taxi

267

Un taximetrist a fost găsit ieri mort în maşina unui coleg, chiar în faţa Primăriei municipiului Târgu-Jiu. Trupul neînsufleţit al bărbatului în vârstă de 61 de ani a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, urmând a se stabili dacă bărbatul a decedat din cauze medicale, fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace, sau dacă moartea a survenit din alte motive.

Bărbatul în vârstă de 61 de ani venise la Primăria Târgu-Jiu împreună cu un coleg pentru a ridica autorizaţiile de transport în regim taxi. „Am venit cu domnul Dan la primărie, pentru că el renunța la taxi, nu mai voia să fie taximetrist. Am mers la primărie și am semnat actele, dânsul a mers la maşină şi când m-am dus eu, l-am găsit mort. Cred că obosise, o fi fost bolnav, dar nu s-a plâns, cel puţin nu la mine. L-am găsit mort în maşină, săracul de el! Lucra de mulţi ani pe taxi, voia să se lase. Avea o fată, aşa ştiu eu!”, a declarat  Marcel Ciulavu, colegul taximetristului mort. Acesta a sunat la 112 imediat ce şi-a găsit colegul mort în maşină însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului de 61 de ani. „S-a constatat că persoana decedase în maşină, a fost un bărbat de 61 de ani care s-a dus să ia o autorizaţie de la Primărie. El a rămas în maşină, nu conducea, a mers cu un coleg. Când colegul său s-a întors în maşină, acesta era decedat. Când ambulanţa a ajuns la faţa locului, persoana era deja decedată, motiv pentru care au fost anunţate organele abilitate ale statului pentru a efectua cercetări în vederea stabilirii cauzei decesului. Noi nu cunoaştem dacă era cunoscut cu afecţiuni medicale, însă acest lucru va fi descoperit la necropsie, cadavrul fiind ridicat de Medicina Legală”, a declarat Marinică Niculescu, managerul SAJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here