Garcea s-a impus la „Promenada Inimilor”. Peste 300 de alergători s-au înscris la crosul din Târgu-Jiu

1305

Pentru al şaselea an la rând, oraşul Târgu-Jiu a fost gazda evenimentului „Promenada Inimilor”, cros organizat de Clubul Rotary cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii. Elementul de noutate al zilei de duminică l-a constituit faptul că ,,finish-ul” a avut loc pe Stadionul Municipal. Cei peste 300 de participanţi au putut admira noua arenă, care va fi inaugurată în această toamnă. Startul concursului de trei kilometri s-a dat de la Poarta Sărutului, din Parcul Central. La competiţie au luat parte atleţi din toată Oltenia. Ionela Puia (CSM Craiova) şi Aurelia Florescu (CSS Drobeta), au venit pe primele două locuri, iar Alina Butnariu, de la CS Pandurii, a terminat pe trei. În concursul masculin, atletul gorjean Adrian Garcea a câştigat premiul cel mare, iar Marius Buşcă şi Ionuţ Betej, ambii de la Craiova, au competat podiumul.
,,Mi-a lăsăt o impresie bună, mai ales că este pentru întâia oară când organizăm un concurs de atletism aici, la Târgu-Jiu, şi sper la cât mai multe competiţii de acest gen pe viitor. Sperăm şi la anul să fie o participare mai mare, să vină mai mulţi sportivi şi să ajungă un concurs renumit. Am vrut să câştig acest premiu pentru oraşul Târgu Jiu”, a declarat Adrian Garcea după cursă. Antrenorul său, profesorul emerit Ion Bură, a mulţumit autorităţilor locale pentru sprijinul oferit organizatorilor. ,,După mulţi ani, s-a organizat, aici, o competiţie de cros, la care au participat elevi, studenţi şi tineri care au vrut să se întreacă. Au participat şi sportivi din judeţele alăturate, din Dolj, Mehedinţi sau Vîlcea. A fost un concurs reuşit, am văzut multe zâmbete, nu s-a întâmplat niciun incident. Faptul că începem din nou să avem competiţii la care să participe sportivi din Gorj şi foarte mulţi tineri arată că atletismul îşi va face în continuare datoria în judeţ”, a spus Bură.Nicolae Goață, președintele Clubului Rotary Târgu-Jiu, s-a declarat mulțumit de numărul mare de participanți. ,,Am fost anunţat că au fost peste 300 şi ceva de înscrieri, sunt foarte mulţumit, targetul nostru a fost aproape realizat. Competiţia este dedicată mişcării. Toţi participanţii au primit câte un tricou, iar primii 100 un bidon de apă pentru competiţii. Primii 10 sosiţi, la ambele categorii, au primit premii consistente constând în vouchere”, a precizat organizatorul.La festivitatea de premiere a participat şi primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. Edilul a declarat că va susţine orice iniţiativă de acest gen, indiferent că vine din partea Clubului Rotary, dar şi a altor asociaţii sau sponsori prezenţi lângă mişcarea sportivă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here