Gânduri pentru mama

765

„O mamă, dulce mamă”…… – M. Eminescu
Mamă: cel dintâi gângurit al pruncului când deschide ochii în lume; zâmbet şi lacrimă şi suflet asupra patului celui care va deveni încă un om; ochi pierduţi pe căile celui plecat şi aşteptat să vie; mângâiere şi alinare celui necăjit; sprijin la nevoie şi sacrificiu; chiot de nădejde pentru cel biruitor de viaţă.
„Cât e de drag cuvântul sacru-mamă-!/ Un gângurit când pruncul vrea s-o cheme,/ E lângă noi în clipele supreme,/ Din leagăn, pân’ la cea din urmă vamă”. (Victor Eftimiu).
Mamă este şi partenera de viaţă alături de care ne creştem şi ne educăm copiii: ”Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,/ Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!” Este fiinţa, împreună cu care ne trăim viaţa şi alături de care nici tristeţea nu e tristă: „Cu tine viaţa mea se luminează,/ Cu tine hotărăsc a obosi,/ Cu tine urc astenic spre amiază/ Şi mă sfârşesc în fiecare zi.” (A. Păunescu).
Orice om moşteneşte de la mama lui fiorul sensibilităţii.
De aceeaşi intensitate era şi iubirea lui Slavici pentru mama sa: „Priveam totdeauna în ochii ei când voiam să fac ceva, eram stăpânit cu desăvârşire de sentimentul că acolo unde e mama nu mi se poate întâmpla niciun rău, fiindcă ea ştie ce nu e bine pentru mine”.
Şi pictorul Nicolae Grigorescu lasă câteva mărturii emoţionante despre mama sa: „Cu acul ne-a crescut biata mama. Şi odată n-am auzit-o plângându-se, ori blestemând, ori spunând o vorbă rea. S-a trudit, sărăcuţa de ea, ş-a învăţat singură să citească şi să scrie, ca să ne poată învăţa şi pe noi puţină carte. Că ce şcoli erau pe vremea aia”? Mama este cea care ne aşteaptă, cu dor, cu lacrimi, cu mii de îmbrăţişări, cu „flori şi cozonaci de sărbători”, să venim acasă de pe meleaguri străine: ” Privindu-ţi faţa, întristată mamă,/Îmi vine să măsor ce-am câştigat/ Când am plecat şi te-am lăsat sărmană/ Ca să mă, ntorc acasă om bogat? Dar aşa cum ştii….Săraci mai sunt copiii fără mamă! Sărmană-i mama, fără de copii!” Oriunde ne poartă paşii prin lume, să purtăm cu noi, ca pe o icoană, căsuţa şi chipul mamei: „Pe malul apei se-mpletesc/ Cărări ce duc la moară-/ Acolo, mamă, te zăresc/ Pe tine-ntr-o căscioară” (G. Coşbuc).
Dar, „O sfântă din icoane cu faţa zâmbitoare/ Cu ochii de cărbune, cu părul ca de nea,/ De-o bunătate rară, cu inima deschisă, Curată ca şi crinul. Aşa-i bunica mea”. (N. Labiş). Să ne amintim întotdeauna de chipul ei blând, senină şi tăcută, ce suspină din când în când, la amintirea vreunui gând din viaţa ei trecută.
Mama îi dă copilului aripi de zbor spre mâine, pentru a putea face din viaţa lui şi a urmaşilor o ţară a luminii, pentru că aşa cum spune poetul,
„Nimic în lume nu-i mai sfânt
Ca numele tău-Mamă”!
Romulus Modoran

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here