Gânduri pentru luna iunie

991

Copilul străzii
Stă în soare și în ploaie
Și mănâncă din gunoaie.
Îmbrăcat cu haine rele,
Doarme-acoperit de…stele.

La clasă
Nuiaua făcea odată
Ordinea dorită,
Azi și vorba ridicată,
Este prohibită!

La școală
«Corn și lapte» nu mai vine,
Dar, decât un măr și-o pară,
Le-ar cădea cu mult mai bine
O «tărie» și-o …țigară.

Zi proastă
De cum ajung în zăvoi,
Îi dau drumul la copoi.
Care saltă,-și face treaba,
Ratez tot, saltă degeaba.

Dorința unui șmecher
Eu cred că e ceva temei,
Și ar fi și-o faptă bună,
S-avem intrare la femei,
Pe gratis, o dată-n lună!

Refuz
Chiar îmi placi, ești arătos,
Și-ai doar douăzeci de ani,
De mai vii, te rog frumos,
Să aduci și niște bani!

Soți de aceeași vârstă
Nici un bine nu mai vine,
Ea se simte mult mai bine,
Și-ar mai vrea, se dă la mine,
Nu mai are-acum cu cine (!)

Prudență
Mă cunosc c-o damă bine,
Când mă întâlnesc cu ea,
Se invită pe la mine.
Nu sunt fraier, știu cât vrea…

Pacoste
Când a fost omu-n putere,
Le-a dat casă și avere.
Bătrân azi, se-aud ai mici:
-Mai stă moșu’ mult pe aici?

Moda pe căldură
Decolteul sânii-i scapă,
De se-ncură pe afară,
Fusta scurtă, doar de-o șchioapă,
Lasă și-altele s-apară.
Dr. CORNEL MUNTEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here