Gabriel Dodoi a semnat cu Chindia

1313

Atacantul gorjean Gabriel Dodoi și-a găsit angajament pentru sezonul viitor. Fostul fotbalist de la Pandurii Târgu Jiu, ultima oară la Viitorul, s-a înțeles cu Chindia Târgoviște.
Vârful de 24 de ani va fi pregătit de un tehnician din Târgu-Jiu. Fostul antrenor al Unirii Dej, Dragoș Militaru, a semnat recent cu trupa dâmbovițeană. Duminică, alături de Dodoi, la Chindia a ajuns și un jucător pe care Militaru l-a antrenat în campionatul precedent, fundașul dreapta Alexandru Gîț (25 de ani). Revenind la Dodoi, acesta a mai jucat la Rapid, CSM Reșița, CFR Cluj și Sepsi OSK. Trei goluri și patru pase decisive a reușit Dodoi în sezonul precedent pentru Viitorul. Jucătorul nu a impresionat în cele două sezoane petrecute la echipa lui Nicolae Sarcină, dar, realist vorbind, au fost prea puțini fotbaliști care s-au remarcat în acest timp la trupa gorjeană. ,,Cred că era momentul să fac și eu o schimbare. Îmi doresc o echipă cu stabilitate financiară, care să lupte pentru promovare. Venisem și la Viitorul Pandurii cu speranțe și cu gândul de a juca în play-off, dar s-a dovedit că nu s-a dorit acest lucru!”, declara Dodoi la plecarea de la Viitorul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here