Fundația deputatului Ponta, departe de politică

646

Fundaţia pe care fostul premier Victor Ponta urmează să o lanseze în perioada următoare, din care vor face parte foştii miniştri Nicolae Bănicioiu şi Daniel Constantin, nu se va implica în politică. Noua structură ar urma să se numească “Asociaţia Black Sea Regional Cooperation Projects 2020”, îl va avea ca preşedinte pe Victor Ponta şi ca vicepreşedinţi pe Bănicioiu şi pe Constantin, urmând să se ocupe de proiecte internaţionale. În afară de preşedinte şi cei doi vicepreşedinţi fundaţia va fi condusă de un board din care vor face parte alţi câţiva foşti miniştri din Guvernul Ponta.

Actele au fost deja depuse la Judecătoria Sectorului 5, iar instanţa decide pe 14 ianuarie dacă fundaţia poate deveni funcţională. Lansarea oficială a fundaţiei va avea loc după decizia instanţei.
Victor Ponta a participat, la finalul anului trecut, în calitate de „keynote speaker” la Conferinţa organizată la Beijing cu ocazia lansării “China – Central and Eastern European Countries Think Tank Network”. “Invitaţia care mi-a fost adresată este încă un semn al modului pozitiv şi special în care China priveşte România (şi aprecierea pentru succesul Summitului organizat la Bucureşti în 2013). Cred în continuare că proiectele dezvoltate de China în Regiunea noastră sunt formidabile oportunităţi de dezvoltare şi că trebuie continuate şi finalizate (Grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, Tarniţa, Rovinari, linia rapidă de cale ferată Bucureşti – Chişinău, deschiderea pieţei chinezești pentru produsele noastre agroalimentare şi multe altele). Trebuie doar inteligenţă şi seriozitate din partea noastră şi beneficiile vor fi uriaşe! Iar implicarea noastră activă în megaproiectul «New Silk Road» este o altă «comoară» din punct de vedere economic căreia nu trebuie să-i dăm cu piciorul”, a precizat Ponta într-o postare pe pagina de socializare la 16 decembrie.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.