Tudor Dobrică, liderul ALDE Motru, totodată director pentru patru luni al Direcției Publice municipale, s-a ales, recent, cu un proces cu edilul în exercițiu, Gigel Jianu. Primarul a apelat, de altfel, la o ordonanță președințială pentru a-l lăsa pe Dobrică fără funcția ocupată din iunie, în timp ce edilul a ajuns să dea în judecată și Consiliul de Administrație(CA) al Direcției Publice Motru. Procesul de ieri a dus însă la o amânare pentru 5 septembrie, primarul nepunând la dispoziția instanței documentul incriminat, prin care s-a numit, provizoriu, directorul interimar al DP Motru. Conform instanței Tribunalului Gorj, primarul a dovedit că nici nu are calitate procesuală activă, mai exact că acesta nu este în măsură să ceară anularea hotărârii CA-ului de numire a lui Tudor Dobrică.
Conflictul care mocnește în interiorul Primăriei Motru, după numirea de către Puterea din CL a lui Tudor Dobrică în fruntea Direcției Publice, a ieșit iar la iveală odată cu procesul intentat de edilul Jianu subordonatului său. Societatea condusă de Dobrică a fost chemată astfel la bară, chiar ieri, pentru a da explicații în legătură cu funcția de conducere ocupată de noul director, susține reclamantul, ilegal, în timp ce, tot la ANI, printr-o sesizare, a pus sub semnul întrebării și componența CA-ului Direcției Publice Motru, for care a avizat numirea în cauză, imediat după alegerile locale.
Directorul, acuzat că pune piedici DP Motru
Dobrică, ocupantul postului de doar o lună și jumătate, s-a prezentat la proces, dar susține că din vina reclamantului, care nu a pus la dispoziție actul numirii sale, procesul s-a amânat până luna viitoare. Jianu este obligat să aducă la noul termen de judecată hotărârea CA-ului Direcției Publice, pe care o vrea anulată.
“Procesul a fost inițiat de către primarul de Motru, de fapt, în timpul vacanței judecătorești, ca apoi să se apeleze la ordonanță președințială pentru a se grăbi destituirea mea din funcție. Acțiunea nu este una care să îmi producă emoții, deoarece am fost numit corect și mai ales legal. Cu toate acestea, la finalul procesului mă voi îndrepta, la rândul meu, împotriva celor care îmi vor anulată funcția, prin judecată. Voi vedea însă rezultatul pe 5 septembrie. Este șocant însă demersul primarului împotriva mea, mai ales că în cazul unei majorități dorite cu ALDE, mi-a propus să îi fiu viceprimar. Mă bucur și acum că nu am acceptat acest troc, deoarece mi s-a dovedit caracterul celor care mi-au promis atunci marea și sarea”, a declarat, după termenul de ieri, directorul Tudor Dobrică. Acesta contestă că ar fi pus vreodată piedici activității instituției, așa cum s-a plâns reclamantul, dimpotrivă, salariații având chenzinele la zi și cu tichetele de masă, spre deosebire de funcționarii primăriei care au încasat jumătate din lefuri.
Discuții aprinse în operativă!
Directorul Direcției Publice Motru nu își explică de ce primarul Jianu insistă să-l înlocuiască din funcție, când mandatul său se termină în două luni și jumătate.
“Chiar am cerut explicații în operativa de luni. L-am întrebat pe primar, franc, pe cine vrea să pună în locul meu, de ce nu mă recunoaște ca director și de ce nu sprijină direcția financiar așa cum ar trebui. Asta mai ales că primăria îi datorează Direcției Publice, care efectuează 80% din serviciile instituției, 14 miliarde de lei”, a completat Dobrică, spunând că întrebările lui au rămas însă fără răspuns. Deși verbal primarul Jianu nu îi recunoaște însă funcția lui Dobrică, acesta susține că este totuși chemat, în fiecare luni, la operativele cu șefii instituțiilor aflate în subordinea primăriei. “Mai mult am primit de la primar o dispoziție pe 12 iulie prin care se activează Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Din acesta fac parte și eu, în calitate de director general. Deci practic mă recunoaște ca director în scris, prin acest document, dar verbal primarul susține că nu sunt legal pe post”.
Jianu, nemulțumit de ședința făcută “pe furiș”
Gestul lui Jianu nu are nevoie însă de prea multe explicații, acesta plângându-se public, pe 30 iunie, că administratorii Direcției Publice Motru nu au respectat, în opinia sa, procedurile atunci când l-au numit pe Tudor Dobrică director interimar în unitate, dar și că ședința respectivă s-ar fi făcut pe furiș. Acesta anunța atunci că stabilise anterior numirii o persoană delegată care să preia atribuțiile lui Cosmin Morega, după ce acesta din urmă a fost instalat în funcția de viceprimar, funcția de director la DP Motru rămânând liberă.
Direcția Publică se află în subordinea Consiliului Local Motru iar primarul explica că numirea s-ar fi făcut cu un Consiliu de Administrație incomplet, unii administratori fiind și consilieri locali, ceea ce ar conduce la incompatibilitate.
Direcția Publică Motru, firma Consiliului Local, are conturile blocate în prezent, totul datorându-se banilor neîncasați de la primărie. Direcția are un debit de 5 miliarde la furnizori și 2 miliarde de lei vechi la ANAF, dar are de recuperat 14 miliarde de la primărie. Serviciile zilnice pentru populație se prestează și în aceste condiții.
A.Stoica
Dle primar divortati de acel fatarnic militaru si aveti grija de orasul MOTRU nu va bateti joc de el iar in privinta lui dul DOBRICA lasatil sa continuie ce a lasat dUL MOREGA adic curatenie o mare intelegere cu locuitori dac advoastra impreuna cu acel fatarnic militaru bagati bete in roate se-va alege praful si pulberea din MOTRU vedeti ca nu este mult sa se intample acest lucru treziti-va macar in al 12 lea ceas Dle PRIMAR eu v-am spus si in campaniea electorala acest lucru adica sa aveti mare grija de acei ce va inconjoara ca vor ei sa conduca primaria MOTRU asa ca datii la o parte si colaborati in ticna si inteleger si lucrati in primarie pentru destinele orasului MOTRU SI NU PRIN TRIBUNALE Dle primar acesta este un sfat a unui locuitor al acestui oras care este FOARTE NEMULTUMIT DE ACTIVITATEA DVOASTRA PNA IN PREZENT daca veti afla numele meu va veti da seama ca spun adevarul CU BINE SA NE INTALNIM SANATOSI SANT SIGUR CA NE VOM INTALNI CAT DE CURIND SANATATE SI SPOR LA MUNCA IN PRIMARIE NU IN SALA DE JUDECATA
Nu ar fi trebuit sa se faca un concurs sau ceva de genu pentru a numi noul director sau in lumea voastră se pune director cine are noroc sa fie de partea puteri…eu nu vad legalitatea numiri acestui om in functia de director fără un concurs dat pentru a i se vedea competenta
Jianu e nebun. Face orice numai să fie împotriva tuturor. Astea sunt jocurile politice ale celor de la PNL/PDL