Noul american al Energiei, Frankie Sullivan, a început pregătirile alături de colegi, spune că echipa gorjeană i-a oferit cele mai bune perspective şi crede că are suficiente atuuri ca venirea sa la Târgu-Jiu să se concretizeze în rezultate bune pentru echipă.
Energia a suferit în ultimele partide din lipsa unui jucător care să-i ofere lui Watson momente de repaus pe parcursul jocurilor, iar echipa gorjeană speră să fi rezolvat această problemă odată cu aducerea lui Frankie Sullivan. Americanul, cu câţiva ani de NCAA în spate, dar şi cu experienţe în campionate europene precum cel german şi cel finlandez nu este un conducător de joc clasic, însă joacă bine şi poziţia 1, şi poziţia 2, astfel încât îi oferă mai multe variante antrenorului Constantinides.
Încântat de antrenor, convins de Watson
Frankie Sullivan spune că oferta Energiei nu a fost singura, însă a avut argumente solide pentru a alege echipa gorjeană. Unul dintre acestea, după cum spune americanul, a fost chiar antrenorul, pe care-l consideră unul foarte bun: “A fost opţiunea cea mai bună pentru mine în acest moment, am auzit foarte multe şi despre antrenor şi de modul în care lucrează, cred că voi progresa foarte mult aici. Când ai şansa să lucrezi cu un antrenor foarte bun, nu stai mult pe gânduri. A fost oportunitatea cea mai bună pentru mine să vin aici, am şansa de a evolua şi în Cupa României şi în celelalte două competiţii, astfel că a fost opţiunea cea mai bună în acest moment”, a declarat Sullivan.
Acesta mărturiseşte că un cuvânt ce a cântărit mult în alegerea făcută l-a avut şi conaţionalul său Giordan Watson: “Am avut câteva discuţii şi cu Watson, să înţeleg cum se joacă în România, cred că adaptarea va fi mai dificilă, însă cu siguranţă mă voi adapta foarte repede”, a mai spus noul jucător al Energiei.
Caută o adaptare rapidă
Cu doar câteva zile la activ în România, Frankie Sullivan nu ştie mai nimic despre baschetul românesc, dar spune că s-a pus deja pe învăţat: “Nu ştiu foarte multe despre campionatul românesc, încă port discuţii şi cu jucătorii, urmăresc meciurile care s-au disputat până acum, sper să mă adaptez cât mai repede, să înţeleg cât de fizic este campionatul sau nu”. În ciuda faptului că aproape nimic nu-l leagă de ceea ce a găsit în România, Frankie Sullivan ştie că are un atuu, baschetul: “Atâta timp cât joci baschet nu poate să fie o adaptare foarte grea, pentru că este necesar doar să înţelegi strategia antrenorului şi cum se joacă în România, iar dacă intri în teren şi dai 100%, adaptarea va fi şi mai uşoară”, a mai declarat americanul. Pentru acesta, stilul de joc al Energiei, unul bazat pe o apărare cât mai exactă şi pe o bună pregătire fizică, pare să fie ca o mănuşă: “Sunt un jucător fizic, fac şi munca de jos, în special apărarea, şi acestea sunt atuurile cu care pot să ajut echipa”, mărturiseşte Sullivan.
Accidentarea lui Tudosă i-a convins
Iniţial, antrenorul Antonis Constantinides a fost împotriva unei echipe în care să aibă în lot şapte jucători străini, care nu pot fi toţi pe foaie decât în meciurile din Cupa României, acolo unde însă este obligatoriu să ai permanent un român pe teren. Cu toate acestea, conducerea gorjenilor a făcut acest pas odată cu accidentarea suferită de Tudosă, jucător care va avea nevoie de o pauză destul de lungă: “Am luat decizia de a-l aduce pe Frankie Sullivan în momentul în care am constatat accidentarea lui Tudosă, trebuie spus de la început că are nevoie de o lună de zile pentru a-şi reveni, avem şi probleme mai mici cu Porter şi cu Darby, cu mici accidentări, astfel că am decis pentru perioada grea în care urmează să avem şapte jucători străini în lot”, a declarat Constantinides.
Tehnicianul Energiei ţine să precizeze că Frankie Sullivan nu este o simplă rezervă, care va intra doar în momentul în care unul dintre mai vechii stranieri ai echipei au probleme, deciziile urmând a fi luate în funcţie de adversari şi de forma fizică şi sportivă a jucătorilor: “Bineînţeles că nu va fi neapărat nevoie de o accidentare a vreunui jucător pentru ca Frankie să facă parte efectiv din echipă, el va face parte atunci când va demonstra că este 100% pregătit şi s-a adaptat la ceea ce înseamnă Energia şi campionatul român”, a mai spus Constantinides.
Frankie Sullivan nu va face parte din echipa cu care Energia va încerca să obţină a doua victorie în EuroChallenge. Meciul cu Lukoil Sofia nu va fi cel în care Sullivan îşi va face debutul la Energia, asta pentru că încă nu au fost rezolvate toate problemele legate de legitimarea sa, dar şi pentru că antrenorul consideră că încă nu este integrat în jocul echipei.
Cristi Constantinescu