FOTO: Descoperire uimitoare făcută de angajații Primăriei Jupânești

976

Sute de obiecte de muniţie antiaeriană au fost ridicate, ieri, de echipa pirotehnica a Inspectoratului pentru Situatii de Urgență Gorj, de pe malul râului Gilort, în comuna Jupânești. Acestea au fost găsite de angajații primăriei, care efectuau lucrări de igienizare în zona respectivă. ”Am fost anuntați de către primarul comunei Jupânești că, în timpul unor lucrări executate pe raza localității, au fost găsite mai multe obiecte de muniție. La fața locului s-a deplasat o echipă pirotehnică din cadrul ISU GORJ, care a identificat un număr de 840 bucăți muniție antiaeriană, calibru 22 mm și două tuburi cartuș, calibru 7,62. Acestea au fost ridicate și depozitate de către echipa pirotehnică a ISU Gorj, urmând sa fie distruse controlat”, a declarat Maria Băran, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.