FOTO: Accident la Târgu-Jiu

2130

Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață, pe strada Slobozia, din municipiul Târgu-Jiu, fiind implicate două autovehicule. „La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, care au constatat că, în urma impactului, a rezultat o victimă de sex feminin care nu era încarcerată. Femeia de 19 ani a primit primul ajutor calificat la fața locului și a fost transportată la UPU Târgu-Jiu pentru investigații medicale suplimentare”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.

Din cercetările efectuate de polițiști la fata locului s-a stabilit faptul că o tânără de 19 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timpul efectuării unei manevre de întoarcere, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul condus regulamentar de un bărbat de 31 de ani, din municipiu, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, șoferița începătoare a suferit leziuni. Rănită ușor a fost și pasagera din dreapta sa, o fată de 13 ani ani.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here