Foştii salariaţi ai Gărzii Financiare Gorj, decimaţi la interviul Antifraudă

591

Proba de interviu pentru promovarea în funcţia de inspector la viitoarea Direcţie Antifraudă Târgu-Jiu s-a dovedit dezastruoasă pentru foştii şefi ai Gărzii Financiare Gorj, dar şi pentru alţi angajaţi ai acestei instituţii care nu au reuşit să promoveze ultima probă de concurs.

Gigel Capotă, ultimul şef al Gărzii Financiare Gorj, care a promovat prima probă a examenului, testul grilă, cu 82,5 puncte a fost respins la interviu, aceeaşi soartă având-o şi Traian Iana, şi el fost comisar-şef al instituţiei, care luase 70 de puncte la prima etapă a concursului. Au picat concursul şi comisarii Eugen Ilea, Marius Popescu, dar şi Florinel Florea Ianc, gardiştii promovaţi în 2011 în Corpul de Control al Ministerului Economiei. A picat interviul chiar şi soţia sindicalistului din poliţie, Cristinel Globaşu, Mariana Globaşu obţinând un punctaj de 82,5 la proba scrisă, exact cât obţinuse şi Capotă. Fostul comisar Nicolae Cristian Juscu, cunoscut drept “gardistul cu Harley-Davidson”, a picat, de asemenea, interviul, în aceeaşi situaţie fiind şi colegii săi, Constantin Cojocaru, dar şi Cosmin Gheorghe Tutunaru, ultimul aspirant la o funcţie superioară la noua Direcţie Antifraudă Târgu-Jiu. Eugen Cătălin Drăgoescu şi Călin Nelu Cornescu, şi ei foşti comisari ai Gărzii Financiare Gorj, nu au reuşit nici ei să treacă de interviu. Gardistul Dan Grivei însă a reuşit să promoveze concursul şi să acceadă într-o funcţie superioară, având peste 9 ani de experienţă în domeniu, ca şi fostul expert principal al Gărzii Financiare Gorj, Gina Manuela Scorţariu, care a fost admisă la interviu. 207 candidaţi au concurat pentru cele 80 de posturi vacante la noua Direcţie Antifraudă Târgu-Jiu, după proba de interviu, rezultatele nemaiputând fi modificate.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.