Fosta școală din Cerna Sat, salvată de la ruină. Ce va funcționa aici!

2377

Fosta școală și grădiniță din satul Cerna Sat, cea mai îndepărtată localitate din județul Gorj, a fost reabilitată și modernizată cu bani de la buget. Școala a fost închisă în anul 2012 și lăsată în paragină. „Ne bucurăm că am reușit să reabilităm această clădire, fiind singurul obiectiv de patrimoniu al comunei Padeș în satul Cerna Sat”, spune primarul Antonie Serafim, care intenționează să înființeze aici un punct de informare turistică.

Până în anul 2012, școala și grădinița din Cerna Sat funcționau în aceeași clădire. Din cauza numărului insuficient de elevi, școala și-a încetat activitatea.
Clădirea a intrat într-o stare avansată de degradare încă de pe vremea când se frecventau cursurile școlare, funcționând cu o singură clasă la simultan. Deși aici se amenaja o secție de votare la fiecare tur de scrutin, imobilul a fost lăsat în paragină, până la căderea tavanelor și, într-un final, a unei părți bune din acoperiș.

Din școală, locuință socială!
Primarul Antonie Serafim spune că în urmă cu trei ani s-au făcut demersurile necesare pentru schimbarea destinației clădirii. „Am făcut demersuri ca să o luăm de la învățământ și să-i schimbăm destinația. Din acel moment am încercat să o reabilităm printr-un proiect pe fonduri europene sau guvernamentale, dar nu am reușit”, mai spune primarul din Padeș.
În anul 2019 s-a realizat un proiect de reabilitare și modernizare și s-a propus ca lucrarea să fie realizată cu fonduri din bugetul local. Consiliul local a aprobat realizarea acestei investiții, astfel în luna octombrie 2019 au fost demarate lucrările de reabilitare la fosta școală din Cerna Sat.
„Destinația este de locuință socială, putem să o schimbăm oricând. Oricum, nu puteam să o mai reabilităm ca și școală. Deocamdată nu avem cazuri deosebite, dar noi suntem pregătiți pentru orice, pentru că în comună nu avem nicio locuință socială. Ne bucurăm că am reușit să reabilitam această clădire, fiind singurul obiectiv de patrimoniu al comunei Padeș în satul Cerna Sat. În plus, aici avem și o secție de votare și erau mereu probleme”, ne-a declarat primarul Serafim.
Autoritățile locale vor ca într-una dintre fostele săli de clasă să funcționeze un punct de informare turistică. „Cerna Sat este o zonă extrem de pitorească, care conferă oportunități din punct de vedere al turismului. Nu avem teren în altă parte pentru a putea face un punct de informare turistică, așa că ne-am gândit să-l amenajăm aici”, a mai spus Serafim.
Fosta școală a fost reabilitată cu peste 400.000 de lei, constructor fiind o firmă din județ.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here