Focul din gura lui Tabără şi agricultura feudală!

356

foto predo 2De regulă, atunci când treburile merg prost într-un domeniu se petrece un fapt ciudat. Şeful domeniului respectiv devine din ce în ce mai guraliv. Şi nu-şi dă demisia de onoare, aşteptând remanierile guvernamentale ce nu se mai petrec şi, firesc, beneficiind de avantajele postului de demnitar. Nu altfel se întâmplă cu Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii.

Anul agricol, afirmă el, a fost unul bun. Să i-o spună lui Mutu! Nu avea cum să fie, din moment ce pârloagele au deţinut, pe mai departe, capul de afiş al feudalei agriculturi româneşti. Şi când spunem feudale, nu ne referim neapărat la apariţia între timp a unor mari feude ce ar aparţine unor latifundiari români. Pentru că prin judeţele din vestul ţării, precum Timiş, Arad şi Bihor sunt mult prea mulţi proprietari de pământuri care neavând cetăţenia română nu ar fi trebuit să poată cumpăra, pe mai nimic, întinse suprafeţe de terenuri agricole. Iar Valeriu Tabără, fostul şi actualul ministru al Agriculturii, abia acum a descoperit treaba asta. Mai tot timpul parlamentar şi, adesea ministru, nu ar fi cazul să arate cu degetul spre alţii. El unde a fost când un Parlament bezmetic le-a dat voie străinilor să cumpere terenuri agricole în România? Zice-se că majoritatea investitorilor ar fi nişte mafioţi italieni ce spală bani în România. Găsindu-ne pe noi, românii, mai fraieri. Nu zic, sunt şi cumpărători din Italia, Israel şi Ungaria. Dar cu ce ne încălzeşte pe noi, românii, treaba asta? Ori, se ştie, profitul agricol iese din ţară ori de câte ori „feudalul” nu-i unul de-al nostru. Situaţia este la fel ca şi în cazul băncilor. A dispărut Banca Agricolă? Da, există Reifeissen Banck. Dar nu-i românească. Cam la fel a făcut Austria mare producătoare de petrol, vânzând subsolul ţării – ţiţeiul – tot Austriei! Am un bun amic, Teodor Bulza, care se supără pe mine când nu-s de acord cu prietenul său din armată, Valeriu Tabără. Uniunea Europeană nu admite culturile agricole cu mutaţii genetice. Valeriu Tabără chiar profită de asemenea afaceri. Şi ce-i cu asta ? Ce să fie! Sănătatea consumatorilor are de suferit. Iar Valeriu Tabără, fost cercetător înainte de 89 şi om cu doctorat, avu grijă să devină, tot după 89, nu doar om politic traseist (eşuat la PDL!, după ciolan), ci şi ditamai prof.univ.dr Valeriu Tabără. Cinste lui! Şi dacă tot a izbutit aşa ceva, de ce nu stă la catedră? Acolo, parcă, mai puţin nociv! Provocat cu o întrebare adresată de Viorel Matei, Preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli, cum că de ce nu ajută cu sfaturi agricultura românească şi producătorii agricoli, Comisarul European Dacian Cioloş a vorbit cu mult bun simţ: „Eu dau mai degrabă informaţii decât sfaturi. Ca să dai sfaturi îţi trebuie o anumită experienţă, iar a mea e încă în formare”. O avea ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, o anumită vârstă. Care-i dă dreptul să educe studenţii eventual şi, sigur, nepoţii. Micilor agricultori de pe la noi nu sfaturi le trebuie, ci legi ca lumea. Şi sprijin din partea Guvernului, du doar dinspre Uniunea Europeană. Care vor veni sigur mai substanţial, din 2014 încolo, aşa cum ne-a informat Dacian Cioloş. Cel care, din mult bun simţ, nu se laudă că a fost şi el ministrul Agriculturii din România. Că nu-i chiar o laudă să fii ministru pe o agricultură ce-o fac membri Cosa Nostra, arabii sau mai ştiu eu cine!

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.