Finul lui Greblă, reținut

416
Ion Bircina (Dan Goeru) soseste la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă, şi fostul ofițer SPP Liviu Târşea, au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Cei doi sunt vizați într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ trei milioane euro. “Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 2009 – 2014, în contabilitatea mai multor societăţi comerciale active de pe raza municipiului Bucureşti au fost înregistrate achiziţii/prestări de servicii fictive, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la suma 14 milioane lei (echivalentul sumei de aprox. 3 milioane Euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA de plată. În prezent, în cauză se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penale faţă de 22 de suspecţi, împotriva cărora s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală. În vederea asigurării prezenţei la audieri, procurorii au emis 22 de mandate de aducere”, au informat anchetatorii.
În martie 2016, Bîrcină a mai fost condamnat 1 an și 4 luni de închioare cu exectuare în dosarul de corupție în care inculpat a fost și ex-președintele ANRE Olosz Gergely, sentința nefiind una defintivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.