Finanțări nerambursabile pentru IMM-urile din Gorj

1379

Firmele mici și mijlocii din județul Gorj pot beneficia de fonduri europene de până la un milion de euro. Vor fi finanțate afaceri diverse, pentru județele din Oltenia fiind alocată o sumă de circa 18 milioane de euro.
Un buget total de aproape 85 milioane euro, fonduri europene, este pus la bătaie de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care a relansat apelul de proiecte nr. POR/780 (2.2 – IMM) în regiunile de dezvoltare Sud Est, Sud Muntenia și Sud Vest Oltenia. Pentru regiunea Sud Vest Oltenia (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea), alocarea financiară este de 17,97 milioane euro.
Pot solicita finanțare, societățile care se încadrează în categoria IMM-urilor din mediul urban sau a întreprinderilor mijlocii din mediul rural.
Investițiile eligibile pentru cofinanțare includ: investiții finanțabile prin ajutor de stat regional: construirea, modernizarea, extinderea spațiilor de producție/servicii; dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare online și investiții finanțabile prin ajutor de minimis: implementarea procesului de certificare/recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății; activități specifice procesului de internaţionalizare (participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni comerciale.
Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 200.000 euro și maximum 1 milion de euro.
Proiectele pot fi depuse, exclusiv prin intermediul aplicației electronice MySMIS, în perioada 4 mai – 4 iunie 2020.
I.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here