Final de săptămână plin pentru CSS Târgu Jiu

1483

Clubul Şcolar Sportiv Târgu Jiu a obținut o medalie la Campionatul Național Școlar de Lupte, competiție ce a avut loc în perioada 25-27 martie la Reșița.
Gorjeanca Denisa Mocioi a urcat pe treapta a doua a podiumului, la categoria 49 de kilograme.
De asemenea, sportivul Mario Ghinea a obținut locul 5 la categoria 60 de kilograme. Cei doi sunt antrenați de profesorul Gheorghe Munteanu.
Tot în weekend, echipa de baschet CSS Târgu Jiu Under 15 a reușit 2 victorii în 5 jocuri și a terminat pe locul 7 campionatul.
Succesele băieților lui Carlos Popescu au venit împotriva formațiilor ABC CSU Sibiu și ABC Laguna București. Şi echipa de minivolei a fost angrenată în competiții la finalul săptămânii.
Formația pregătită de Nicolae Dinu a participat la turneul semifinal de la Lipova. Din păcate, gorjencele au fost învinse de echipa gazdă, dar și de CNTT Craiova, dar au câștigat împotriva formației similare din Lugoj.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here