Festivalul Naţional de Teatru – Zilele “Elvira Godeanu” prin manifestările muzicale Recital Extraordinar Florin Berculescu – pian – În program Ludwig van Beethoven: Sonatele pentru pian op. 26, op. 27 nr. 1, op. 13 – Patetica

165

O combinaţie reuşită a fost cuprinderea unor manifestări muzicale în cadrul programului Festivalului Naţional de Teatru “Elvira Godeanu”, mai ales că scena Teatrului “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu este şi gazda concertelor stagiunii organizate şi desfăşurate de Orchestra “Lira Gorjului” împreună cu colaboratorii şi invitaţii acesteia. Seara de 6 iunie 2018 cu o atmosferă specifică mai mult lunii lui cuptor a oferit melomanilor nu doar bucuria serilor călduroase de vară, ci şi o panoramă sonoră deosebită alcătuită din programul recitalului de pian susţinut de pianistul Florin Berculescu. Cu mulţi ani în urmă profesoara şi pianista Fanny Watermann iniţiatoarea Concursului Internaţional de pian de la Leeds din Marea Britanie afirma faptul că cele două caiete ale lui Johann Sebastian Bach care alcătuiesc Clavecinul bine temperat reprezintă Vechiul Testament, iar cele 32 de sonate pentru pian solo ale lui Ludwig van Beethoven reprezintă Noul Testament al artei pianistice. Receptarea operei bethoveniene sub forma integralelor simfonice sau a ciclurilor de sonate pentru pian, vioară şi pian, violoncel şi pian reprezintă un demers artistic care s-a constituit abia în secolul al XX-lea. Este meritul nu doar al unor dirijori şi interpreţi, dar şi al caselor de discuri şi producătorilor care prin distribuirea lucrărilor şi creşterea audienţei au facilitat şi sporit receptarea operei. Documentarele din secolul al XXI-lea şi integralele sonatelor sub formă cursuri de măestrie(master class) ale lui Daniel Barenboim, precum şi prelegerile lui András Schiff de la Wigmore Hall din Londra însoţite de interpretarea lucrărilor au făcut ca să sporească şi numărul interpreţilor cu o gândire orientată înspre abordări de tip integralist. Nici categoria variațiunilor beethoveniene pentru pian nu a fost neglijată un astfel de exemplu îl constituie interpretările fastuoase ale pianişilor Piotr Anderzsewsky şi Vestard Shimkus a celor 33 de variaţiuni pe un vals de Diabelli şi care ne pun în situaţia să ne medităm dacă e să uităm intepretările clasice precum cele ale Mariei Grindberg sau ale lui Glenn Gould. Această istorie a intepretărilor nu poate exista fără fundamentele fixate prin demersurile lui Carl Czerny elevul lui Beethoven, precum şi pianist şi compozitor autor al unui volum despre intepretarea lucrărilor beethoveniene. Franz Liszt elev al lui Czerny continuă popularizarea operei beethoveniene prin elevii şi studenţii săi, prin transcripţiile celor nouă simfonii în variantă pianistică şi prin eforturile în realizarea statuii lui Beethoven şi a primului festival Beethoven de la Bonn. Acestora li se adaugă primii interpreţi pianişti cu o abordare integralistă şi aici mă refer la Wilhelm Kempff cu 3 înregistrări integrale ale sonatelor pentru pian, Claudio Arrau şi Emil Gilels. Imi amintesc de un prim recital cu sonate beethoveniene pe care domnul Berculescu l-a susţinut cu mulţi ani în urmă în sala Muzeului de Istorie şi Arheologie Alexandru Ştefulescu Judeţeană Gorj din Târgu-Jiu sonatele intepretate atunci fiind Sonata op. 31 nr. 2 (Furtuna) şi op 57(Appasionata), urmate apoi de recitalurile de la Sala Teatrului “Elvira Godeanu” cu sonatele op. 2, op. 31, şi op. 53 Waldstein. Acestora li se adaugă cele din recitalul acestui festival şi încet ne îndreptăm înspre un proiect care în viitorul apropiat va conţine integrala sonatelor pentru pian la Târgu-Jiu. Interpretarea opusurilor din cadrul acestui recital nu a fost în ordinea cronologică ceea ce a reprezentat un avantaj întrucât am putut să audiem mai întâi sonate care au o frecvenţă mai rară de interpetare. Este cazul primei sonate din program opus 26 în La bemol major a cărei primă parte conţine o temă cu variaţiuni, iar partea a treia este un marş funebru dedicat dispariţiei unui erou (sulla morte d’un Eroe). Aceasta a fost urmată de prima sonată (Sonata quasi una fantasia) din cele două care constituie opusul 27. Din categoria opusului 27, cea de-a două sonată denumită ulterior de Sonata Lunii este cunoscută mai mult datorită primei părţi în mişcare lentă şi care asemenea ultimei lucrări din programul serii, Sonata op. 13, Patetica, nu sunt lipsite de pericolul reprezentat de intepretări abuzive datorită în mod special frumuseţii muzicale şi din acest motiv al tentaţiei pe care acestea o reprezintă amatorii şi interpreţii de muzică un anumit nivel. Celor două sonate din opusul 27, de fapt, Beethoven le desemnează un caracter de fantezie (quasi una fantasia) însă nu în sensul demonstraţiilor de virtuozitate instumentală sau vocală mecanică aşa cum genul fanteziei a fost denaturant de interpreţi şi solişti vocali şi cărora Beethoven şi Rossini le-au pus în faţă exemple adecvate de gândire şi măiestrie artistică ci mai presus de acestea în sensul unei înţelepciuni muzicale, artistice şi umane. Exemplul unei astfel de parodieri pe o arie italiană este partea a doua a Sonatei opus 31 nr. 1 în care putem distinge nu doar universul coloraturii în variantă pianistică, dar şi un simţ al umorului cu care Beethoven tratează pe de o parte distorsiunile şi excesele la care se dedau pseudoartiştii, iar pe de altă parte ne prezintă valoarea artistică a temei în cauză. Ultima lucrare din program Sonata op. 13, Patetica, cunoscută ca reprezentând un moment de referinţă în istoria formei şi genului de sonată a încheiat programul recitalului. Problematica criticii şi hermeneuticii muzicale ne oferă direcţii multiple pentru a analiza şi înţelege un astfel de eveniment muzical. Totuşi înainte de a ne aventura pe domeniul criticii şi analizelor nu întotdeauna întemeiate trebuie să subliniem progresul în domeniul cunoaşterii gândirii beethoveniene prin aportul lucrărilor monografice şi aici mă refer în mod special la monografia fundamentală a lui Alexander Wheelock Thayer, precum şi la activitatea centrului muzical pe care îl reprezintă Casa natală de la Bonn şi al demersurilor de interpretare pe instrumente de epocă şi de natură editorială. Regretăm că literatura monografică şi de specialitate fără de care acum un interpret nu poate să afirme că oferă o viziune interpretativă asupra lucrărilor beethoveniene pe care le abordează nu este disponibilă şi în limba română, iar accesul la aceasta este limitat de bariera lingvistică şi geografică chiar dacă digitalizarea şi internetul pretind că depăşesc toate obstacolele în calea promovării cunoaşterii. Dincolo de tehnica pianistică, viziunea intepretativă, trăirile, pathosul şi nu în ultimul rând, efortul fizic pe care interpretarea unui astfel de program le revendică şi pe care am putut să le urmărim în cadrul recitalului domnului Florin Berculescu, exemplul apropierii de opera beethoveniană, modelul didactic profesorul în faţa elevilor şi colegilor săi căci în rândurile publicului au fost şi mulţi elevi şi profesori, publicul a apreciat actul artistic, îndrăzneala şi curajul de a pune în faţa noastră exemplul şi mesajul beethovenian, precum şi dăruirea artistică care transcende imediatul monden şi ne situează mai aproape de valorile atât de preţioase creaţiei şi omului Beethoven, de fapt valorile universale.
lector univ. dr. Vîrtop Sorin-Avram, Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here