Festivalul Internaţional de Literatură Tudor Arghezi, 2019, ediţia cu nr.39

715

1. Ediţia a XXXIX-a Festivalului Internaţional de Literatură Tudor Arghezi (24-26 mai 2019, Târgu-Jiu, Târgu-Cărbuneşti – n.m., I.P.B.) a fost ca o poveste post- şi trans-modernistă, ca un vis frumos şi prea scurt, ca o reverie a unor toposuri „poietice” menite să irige sufletul şi să hrănească spiritul, să elibereze fiinţa din chingile incomode ale unui regim politic aberant şi s-o determine să se dumirească asupra dominantei culturale şi estetice. Ea, povestea-ca-atare, a avut, ca erou principal un „prinţ al poeziei” (e o afirmaţie a unei regine a ei, Nora Iuga – n.m, I.P.B.), în persoana lui Nicolae Manolescu.
A fost, repet, o serie de evenimente cu înaltă valoare, graţie „modelelor” umane/ umaniste care au conferit întâmplărilor frumuseţe, măreţie şi sublima, strict necesara, transcendere a cotidianului… electoral (se desfăşurau în paralel spectaculoasele alegeri ale trimişilor României în Parlamentul European – n.m., I.P.B.), câştigate în Gorj, conform aşteptărilor de P.S.D.-işti. Atent la atmosferă, la oameni, la dialoguri, la grupuri în dezbateri „secrete” (ca de pildă asupra celei mai recente apariţii editoriale a mea: „Ordinul lui Orfeu. Paradigmaticul Stat” – n.m.,I.P.B.), la tribulaţiile organizatorilor distribuiţi în dispozitiv de excelentul Ion Cepoi eficient, m-am transformat, din pură plăcere, în cronicar şi scrib de serviciu, notând aspecte, subliniind momente, rezumând discursuri memorabile, cu ascuţiri de minte şi străluciri de retorică aplicată, aşa ca pentru nişte participanţi elogiaţi, de la prezidiu, de însuşi academicianul şi preşedintele U.S.R.
2. Deci, duminică, la Târgu-Cărbuneşti, pe 26 mai 2019, gala laureaţilor celei de-a 39-a ediţii moderată de Ion Cepoi şi Dănuţ Birău, secondat con brio de Daniel Cristea Enache şi Horia Gârbea, a scos în relief câteva mari personalităţi ale literaturii române contemporane începând cu Nicolae Manolescu şi terminând cu Adrian Frăţilă. A fost un arc de curcubeu deasupra întregii manifestări, de o densitate maximă. Români şi străini s-au înfrăţit sub mantaua tutelară a lui Tudor Arghezi, în pofida politicului ba incandescent, ba eviscerat de puterea discreţionară. Nicolae Manolescu, în luarea sa de cuvânt a şi remarcat reuşita festivalului, presărat cu întâmplări istorice: „Ceea ce m-a impresionat – citez din discursul maestrului – a fost, în primul rând, plăcerea de a ne auzi colegii. Iată, noi discutăm literatură, în special poezie, în timp ce biata Europă e sfâşiată de mişcările de dreapta naţionaliste, populiste etc. Noi ne adunăm aici, ca să ascultăm şi să transvaluăm poezie şi critica literară, în timp ce afară, la urne, se votează europarlamentarele. Să nu le comparăm, cum a procedat Constantin Noica, dar ţin să arăt aici că în Gorj există scriitori autentici, devotaţi literaturii, poeziei, artei în general”.
Palmaresul premiului pentru promovarea creaţiei argheziene i-a adus la rampă pe fraţii noştri români: Ion Anton din Republica Moldova („ochiul al treilea” al generaţiei care a reabilitat în literatura basarabeană valoarea – n.m.,I.P.B.); Vasile Bâcu din Cernăuţii de Ucraina, un eroic luptător pentru drepturile românilor din Herţa şi lider al Grupului editorial „Cuvântul”; Liliana Galor din Israel, dar ieşeancă de origine, adeptă a cianotopiei şi a digitalului în material şi invers, a includerii prezentului în viitor, căutând omenescul în cercetările-i personale. De altfel, volumul „Poeţi în festival”, lansat, sâmbătă, 25 mai 2019, la orele 17, cu prilejul vernisajului expoziţiei „Călătorie în timp”, moderat de Ion Cepoi, directorul Festivalului, şi de autorul acestei relatări ample, este ilustrat de aceeaşi Liliana Galor, o artistă experimentalistă şi de frontieră, permutând arta plastică prin corelările multiple înspre studiul aprofundat pentru înţelegerea sistemului de reproducere a fotografiei practicat în zorii secolului XX, către gravură şi monotipie. S-au acordat cele două Premii „Opera Omnia. Scriitori români” poetei Nora Iuga şi criticului literar Vasile Spiridon (laureat al Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile la Brădiceni” în tandem cu regretata Ioana Dinulescu în 2011 – n.m.).
Despre Vasile Spiridon am publicat un eseu metacritic în cartea mea „O introducere în teoria şi practica (re)lecturii. Lista lui I.P.B. Un succint tratat despre transcomunicarea şi tipologia transmodernistă a scriiturii”; Editura PIM, Iaşi, 2017 (vezi „Cogitoul transmodern şi critica de direcţie. Vasile Spiridon şi dicţiunea ideilor”, pp.214-239).
Despre Nora Iuga, cu o sensibilitate aparte, a vorbit Daniel Cristea Enache, preşedintele juriului, care i-a elogiat întreaga prezenţă/ prestanţă cultural-literar-artistic, stilul inconfundabil, intensitatea trăirii în miezul literaturii, în interioritatea acesteia mereu restructurându-şi specificitatea transistorică. A recitat un farmakonic „Cântec” din „Cartea de inimă albastră”.
Pe Vasile Spiridon l-a elogiat Răzvan Voncu. Acesta l-a descris ca serios critic şi istoric literar, aflat la apogeul vieţii sale creatice, care a îmbinat profitabil scrisul cu pedagogia la Bacău şi la Suceava, unde este profesor universitar. Dar – a adăugat Răzvan Voncu – Vasile Spiridon este un teoretician informat şi deja stabil în formulă, se mişcă uşor şi sigur, modifică paradigmele curente fără să fie abraziv, e un cititor de poezie, practicant al lecturii de plăcere, iubeşte profund literatura, ci nu ca alţii mai tineri ca el gloria, căci îşi dublează inteligenţa cu totalul refuz al spectacolului; adept al hermeneuticii, formează la rându-i o generaţie de noi interpreţi, căci e un maratonist, un critic de cursă lungă, un camarad de nădejde şi redactor la România Literară; posedă un umor subtil şi o vorbă dulce moldovenească.
Norei Iuga, Daniel Cristea Enache i-a lăudat aspectul intrinsec al atitudinii căci poeta a fost interesată de ceea ce are ea de spus în lirică şi desigur de criticii importanţi care i-au receptat opera.
Nora Iuga a făcut paşi către o nouă poieticitate şi către noi criterii ale acesteia, cu o ureche fină şi cu un gust al reformulării genurilor, spărgând graniţele literaturii, recuperând valorile autentice ale trecutului şi promovând noile voci: „Am preferat mereu răsturnarea lucrurilor comune” – ne-a mărturisit marea poetă. Am admirat la Tudor Arghezi demonul reinventării cuvintelor şi minimalismu-i constant, autoreferenţial şi simultan alteritar.”
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here