Festivalul de la Cătunele, la cea de-a III-a ediţie

400

ansamblu maria apostolAstăzi se dă startul unei noi ediţii a Festivalului-concurs al cântecului, jocului şi portului popular oltenesc „Cătunele”. Ajuns deja la cea de-a III-a ediţie, festivalul adună în fiecare an în comuna Cătunele solişti vocali, solişti instrumentişti dar şi formaţii de dansuri populare din tot judeţul Gorj.

Festivalul folcloric judeţean „Cătunele” se adresează tinerilor interpreţi cu vârsta cuprinsă între 7şi 18 ani şi formaţiilor de dansuri populare din comunele gorjene, fiind împărţit în mai multe secţiuni: solişti vocali, solişti instrumentişti şi dansuri populare. Fiecare localitate invitată poate înscrie în concurs maxim doi interpreţi de muzică populară, doi instrumentişti şi o formaţie de dansuri populare. Participanţii înscrişi la secţiunile solişti vocali şi solişti instrumentişti vor avea de interpretat două piese, din care una fără acompaniament (doină, baladă). Concursul va începe de la ora 12.00. Potrivit primarului comunei Cătunele, Florin Ţuilă, acestui festival i-a fost alocat un buget de 7000 de lei, câştigătorii urmând să primească premii a căror valoare este cuprinsă între 80 şi 150 de lei. Festivalul folcloric judeţean „Cătunele” este organizat de către Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul local şi Primăria Cătunele şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.