Festival național de dans la Târgu-Jiu

1975

Târgujienii se vor bucura sâmbătă, 11 iunie, de frenezia dansului modern, dar și de grația și perfecțiunea baletului în cadrul celei de a VII-a ediții a Festivalului Național de Balet și Dans Modern „În pași de dans spre INFINIT”. Această ediție se adresează cursanților disciplinelor de balet și dans modern din școlile populare de artă, cluburi ale copiilor și alte unități școlare din țară.
„Festivalul se desfășoară sub formă de concurs, organizat pe două secțiuni: balet și dans modern, pe mai multe categorii de vârstă și cuprinde mai multe genuri de dans, fără a fi toate obligatorii de abordat, astfel, pentru secțiunea dans modern vom avea street dance, dans contemporan, dans sportiv, fantezie coregrafică, dans aerobic, majorete, iar la secțiunea balet – dans clasic, dans caracter, dans contemporan și jazz”, anunță organizatorii.
Sâmbătă, începând cu ora 10:00, pe scena Teatrului de Vară „Nelu Dumitru” din Târgu Jiu, vor intra în competiție concurenții de la secțiunea dans modern. Concurenții vor intra în competiție pe categorii de vârstă (4-5 ani, 6-8 ani, 9-11 ani, 12-15 ani, 16-19 ani).
Pe de altă parte, începând cu ora 11:00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu se va desfășura concursul pentru secțiunea balet.
Se anunță o competiție acerbă, s-au înscris în jur de 400 de copii și tineri din Timișoara, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Orșova, Cluj-Napoca, Vâlcea, Slatina și Târgu Jiu
În cadrul concursului există două comisii de jurizare: o comisie pentru secțiunea dans modern, formată din trei specialiști și o comisie alcătuită din trei specialiști pentru secțiunea balet.
Aceștia vor aprecia: originalitatea interpretării, mișcarea scenică, selectarea tematicii dansului în concordanță cu vârsta copilului, costumația, sincronizarea pașilor de dans, a ritmului cu muzica.
În urma clasamentului stabilit de către membrii juriului, organizatorul va acorda diplome câștigătorilor locurilor I, II și III. Toți participanții înscriși vor primi, din partea organizatorului, medalii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here