Festival de film la Peștișani, organizat de „Firicel”

1744

Cunoscutul actor din serialul „Las Fierbinți”, Cuzin Toma, va organiza în localitatea în care a copilărit, la Peștișani, un festival de film, anunțul fiind făcut după ce, în a doua zi de Paști, de fapt, seara, a proiectat aici filmul „Aferim”, cu care a câștigat diverse premii internaționale.

„Firicel”a înființat o asociație ce îi poartă numele și cu care speră să poată duce de acum încolo proiectul despre care a vorbit luni seara pentru prima dată. Îndrăgitul actor a fost întâmpinat de peste 1.000 de oameni care au venit să îi vadă interpretarea din „Aferim”, dar și să facă poze cu el și să joace și o horă de mână, Cuzin Toma fiind în trecut dansator la „Doina Gorjului”. Copleșit de emoții, artistul a menționat că nu s-ar fi așteptat niciodată să vadă atât de mulți oameni la proiecția în aer liber a unui film românesc, fie și unul în care joacă el. „E o premieră să văd atât de mulți oameni la proiecția unui film într-un sat. E o bucurie pentru mine și e o dorință împlinită de a aduce un film la dvs. în sat, la mine în sat. Oricât de departe aș pleca în lume, nu am să uit sub nici un fel acasă, care nu este un loc anume, ci un sentiment pentru care vă mulțumesc frumos. Asociația Cuzin Toma – dacă eu pot, poți și tu este un proiect pe care îl pornesc din suflet, de aici, și pe care vreau să îl duc peste tot prin țară și chiar mai departe. Am înființat această asociație care va promova valoarea națională și cultura românească. Îmi doresc să fac un festival de film aici la Peștișani, care să fie primul festival de film de artă la sat, în mediul rural”, a spus artistul de la microfonul la care s-a adresat mulțimii, ulterior el mărturisind că a fost copleșit de cât de mulți oameni au venit să îl vadă și să îl urmărească în „Aferim”.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.