Tânără din Dănciulești, lovită cu șurubelnița de iubitul ei! Reacția tinerei în fața polițiștilor

1541

O femeie de 32 de ani, din comuna Dănciulești, a sunat la 112, ieri, anunțând că iubitul ei, un bărbat de 42 de ani, cu același domiciliu, ar fi provocat un scandal. După ce l-a acuzat că ar fi lovit-o cu o șurubelniță, femeia le-a spus polițiștilor că nu dorește să stea departe de el.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra concubinei sale, prin folosirea unui corp contondent. Femeia nu a solicitat un echipaj al ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Totodată, polițiștii i-au adus victimei la cunoștință prevederile emiterii unui ordin de protecție provizoriu, aceasta nefiind de acord cu emiterea actului restrictiv”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.