Femeie amenințată cu moartea de propriul tată

865

Un bărbat de 58 de ani, din comuna Baia de Fier, este cercetat de polițiști, după ce fiica sa a cerut ajutor, luni. Tânăra de 29 de ani a declarat că ar fi fost amenințată cu moartea de tatăl său. Anchetatorii au emis și un ordin de protecție în acest caz. ”Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 58 de ani, din comuna Baia de Fier, ar fi amenințat-o cu moartea pe fiica sa, cu care locuiește la același domiciliu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare. Totodată, având în vedere că victima se afla în stare vădită de panică, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 120 de ore, prin care s-a dispus ca bărbatul să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 200 de metri față de victimă și locuința comună”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here