Femei de afaceri din Târgu-Jiu, condamnate pentru evaziune fiscală

267

Cele două femei de afaceri trimise în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Craiova, în luna iunie a anului trecut, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și complicitate la această faptă, au aflat sentința aseară, la Tribunalul Gorj. Instanța a admis cererea formulată de Ana Simona Voina. Aceasta a solicitat judecarea conform procedurii simplificate, prin recunoaşterea învinuirii. ”Condamnă inculpata Voina Ana Simona la 4 ani de închisoare. (…) Condamnă inculpata Stănescu Mariţa la 5 ani închisoare. Obligă inculpata Voina Ana Simona la plata sumei de 6.460.941 lei, reprezentând TVA în valoare de 1.694.829 lei şi impozit pe profit în sumă de 4.716.112 lei, din care, pentru prejudiciul efectiv în sumă de 3.569.922 lei şi accesoriile aferente acestei sume, în solidar cu inculpata Stănescu Mariţa, la care se adaugă majorări de întârziere şi dobânzi de întârziere, ca accesorii aferente ce vor fi calculate de la data producerii pagubei până la data plăţii efective a prejudiciului, către A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.R.F.P. Craiova şi A.J.F.P. Gorj, cu titlu de despăgubiri civile. Constată prejudiciul nerecuperat”, au stabilit judecătorii. Magistrații au anulat cele 979 facturi fiscale false, dispunând ca fiecare inculpată să nu fie fondator, asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale. Sentința nu este definitivă. Marița Stănescu a fost judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată, iar Ana Simona Voina pentru complicitate.
”În perioada 06 ianuarie 2004 – 17 octombrie 2006, inculpata Stănescu Marița, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, beneficiind de ajutorul inculpatei Voina Ana Simona, administrator a două societăți comerciale, a acceptat și a dispus înregistrarea cu intenție în evidența contabilă a societății respective, a mai multor documente contabile justificative ce atestau operațiuni comerciale fictive între cele trei firme, diminuând în acest fel obligațiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului cu o sumă de 3.569.922 lei. În aceeași perioadă de timp, inculpata Voina Ana Simona, în calitate de administrator a două societăți comerciale, i-a sprijinit în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe administratorii mai multor societăți comerciale, să înregistreze în contabilitatea lor documente contabile justificative ce atestau operațiuni comerciale fictive”, se precizează într-un comunicat al DNA.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here