Pandurii Târgu-Jiu nu a putut trece acasă de Luceafărul Oradea, într-un meci în care cele două formaţii şi-au împărţit perioadele de dominare. Ambele echipe au avut ocazii mari de a înscrie, dar jocul s-a terminat fără gol. Sub privirile fostului antrenor Cristi Pustai, care a fost invitat la ,,lojă” de către principalul creditor al clubului, Marin Condescu, gorjenii s-au dus la trei puncte de locurile retrogradabile, iar finalul de sezon se anunţă unul la fel de încins ca anul trecut.
Gazdele au avut prima mare ocazie în debutul partidei, dar Tudoran a reluat în plasa laterală din careul mic (`5). Brînzan a trecut la rândul său pe lângă deschiderea scorului, după ce şutul expediat de căpitan s-a dus peste transversală (`14). Nici Blejdea nu a avut mai mult noroc în a doua repriză, şi nu a găsit poarta dintr-o poziţie favorabilă (`59). Finalul de meci a consemnat şi cele mai mari oportunităţi. Mai întâi, Cotolan a scos de sub bară lovitura liberă a lui Preoteasa (`85). La poarta cealaltă, Patrick Popescu a avut victoria în vârful bocancului, dar tânărul vârf al Pandurilor nu l-a putut învinge pe Rus dintr-o poziţie excelentă (`90+5).
Bogoi şi-a certat atacanţii
La finalul partidei, antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, a declarat că diferenţa s-a făcut la finalizare. Deşi nu a părut foarte afectat de rezultat, tehnicianul gorjenilor a admis că şi-ar fi dorit mai multă determinare de la jucători. ,,Au lipsit şuturile pe poartă, trebuia să avem un pic de agresivitate în faţă, pe care astăzi nu am avut-o. Atacanţii noştri ar fi trebuit să fie mai mult în joc, să înscrie, le-a lipsit şi prospeţimea. Ne-am fi dorit trei puncte, meciul a fost echilibrat, din păcate am avut o şansă foarte mare la sfârşitul jocului, singur cu portarul la ultima fază, dar nu am putut marca.
Sperăm ca acest punct să ne ajute, şi anul trecut un punct luat cu Luceafărul Oradea s-a contabilizat la sfârşitul campionatului şi ne-a ajutat să rămânem în Liga 2”, a spus Bogoi. Antrenorului nu îi rămâne decât să coboare din nou ,,în iarbă” pentru a pregăti partida cu Metaloglobus. ,,Sunt multe lucruri de discutat, dar vom începe un alt ciclu săptămânal. Avem trei meciuri într-o săptămână şi, când apar accidentările şi suspendările, avem ceva probleme, dar ne pregătim să obţinem puncte la fiecare meci. Jocurile, într-adevăr, sunt dificile pentru noi, dar sperăm să obţinem puncte şi acasă şi în deplasare. Mergem la Metaloglobus să ne batem pentru puncte, cum am făcut-o de la începutul campionatului. Nu ne-a fost uşor niciodată. Orice punct este important din acest moment”, a precizat Bogoi.
Lupuţ: “Meritam mai mult”
Antrenorul bihorenilor, Cristian Lupuţ, a declarat, după meciul de sâmbătă, că formaţia sa a controlat jocul, dar accidentările din tabăra oaspeţilor puteau fi decisive în economia partidei. Lupuţ a mai spus că Luceafărul a făcut un pas mare spre salvare după remiza obţinută la Târgu Jiu. ,,Consider că am făcut un joc foarte bun, mai ales în prima repriză şi am continuat până în minutul 70-75. Am avut câteva ocazii foarte mari de a înscrie, dar, în acelaşi timp, pe finalul jocului, am cedat iniţiativa. Accidentările lui Ciul şi Prejmerean ne-au scos puţin din ritm şi am suferit. După aspectul jocului şi după ocazii poate meritam mai mult. Consider că noi am fost echipa care a avut posesia, care a controlat jocul, dar aşa este la fotbal. De la locurile 8-9 în jos, fiecare echipă poate retrograda matematic, sper ca noi să rămânem în Liga a 2-a. Am făcut un pas mare spre salvare cu acest punct, trebuie să rămânem concentraţi, suntem neînvinşi de cinci etape, şi avem şanse mari să rămânem în Liga 2”, a afirmat tehnicianul oaspeţilor.
Pandurii Târgu-Jiu – Luceafărul Oradea 0-0
Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu)
Pandurii: Mih. Cotolan – Oiţă, D. Ciobanu, Rob. Bratu, Vasilescu – Brînzan (cpt.), Vodă – Tudoran (min. 78 Raiciu), Dodoi, Blejdea – P. Popescu. Antrenor: Adrian Bogoi
Luceafărul: I. Rus – Ciul (min. 46), Yabre, Oros – cpt., Moihedja – C-tin. Roşu, Prejmerean (min. 53 Wanya), Preoteasa, Al. Dulca – Luduşan (min. 76 Bebey) şi G. Paraschiv. Antrenor: Cristian Lupuţ
Au arbitrat: Adrian Illyeş (Ploieşti) – Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamţ) şi Bianca Florea (Ploieşti).
Liga 2 / Etapa 33
Sâmbătă, 4 Mai
Pandurii Târgu Jiu – Luceafărul Oradea 0-0
CS Baloteşti – Metaloglobus Bucureşti 0-3
Academica Clinceni – Energeticianul 3-1
Dacia Unirea Brăila – FC Argeş 0-2
Daco-Getica Bucureşti – CS Mioveni 1-0
UTA Arad – ASU Politehnica Timişoara 0-2
Ripensia Timişoara – Aerostar Bacău 1-0
SSC Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti 0-3
Duminică, 5 Mai
ACS Poli Timişoara – Universitatea Cluj după închiderea ediţiei
Luni, 6 Mai
Sportul Snagov – Chindia Târgovişte 18.00
Clasament Liga 2 2018-2019
M V E I GOL PCT A
1.Academica Clinceni 33 25 1 7 67-19 76 25
2.Chindia Târgovişte 32 21 7 4 62-31 70 22
3.AS FC Universitatea Cluj 32 20 6 6 74-26 66 18
4.Petrolul Ploieşti 33 20 5 8 59-32 65 17
5.Sportul Snagov 32 19 6 7 48-29 63 15
6.FC Argeş 33 17 8 8 46-26 59 11
7.CS Mioveni 33 14 7 12 46-37 49 1
8.Ripensia Timişoara 33 12 9 12 40-44 45 -6
9.UTA Arad 33 12 8 13 50-51 44 -7
10.Metaloglobus Bucureşti 33 12 7 14 33-51 43 -5
11.ASU Politehnica Timişoara 33 11 8 14 31-30 41 -7
12.Luceafărul Oradea 33 10 10 13 43-55 40 -8
13.Daco-Getica Bucureşti 33 9 12 12 45-50 39 -12
14.SSC Farul Constanţa 33 12 3 18 41-54 39 -12
15.Pandurii Târgu Jiu 33 10 8 15 54-54 38 -13
16.ACS Energeticianul 33 8 11 14 38-44 35 -13
17.Aerostar Bacău 33 9 5 19 51-60 32 -16
18.ACS Poli Timişoara 32 6 8 18 28-55 26 -22
19.CS Baloteşti 33 6 6 21 25-65 24 -27
20.Dacia Unirea Brăila 33 4 7 22 27-95 19 -32
Cătălin Pasăre