Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj organizează, astăzi, la Galeria de Artă din Ruse, Bulgaria, vernisarea expoziției „Aripi”, semnată de Cristina Cioplea și Oara Larisa Mutu Mindoiu. Cele două artiste din Gorj și Mehedinți expun la Ruse, în Bulgaria, tablourile care surprind zborul aripilor de îngeri. Oara va expune lucrări pe pânză în tehnici mixte în acrilic și ulei, iar Cristina merge la Ruse cu lucrări de grafică. Artistul gorjean Cristina Cioplea spunea la expoziția vernisată în Sala „Florin Isuf” din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj că în tablourile ei a încercat de fiecare dată să imprime un aer metafizic (aripi de înger). Fluturii sunt fiinţe efemere, la fel ca şi oamenii. Lucrările celor două artiste au fost apreciate în mai multe expoziții naționale, dar și internaționale. Oara a expus tablourile sale în Budapesta, dar și în Franța. Cel mai important este însă că tablourile pictate de ea au fost vândute pentru colecții particulare în străinătate. Oara merge însă pentru prima data în Bulgaria. Artista Cristina Cioplea are pentru prima dată o expoziție personală în afara țării.Așadar, astăzi, la ora 16.00, la Galeria de Artă din Ruse are loc vernisarea expoziției ,,Aripi” care cuprinde 40 de tablouri ale celor două artiste. Este de menţionat faptul că evenimentul face parte din ciclul de manifestări pe care CJCPCT Gorj îl organizează în acest an pentru a sărbători împlinirea a 30 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional de Arte Vizuale GORJFEST (1990-2019), dar și pentru a onora prin intermediul vernisării unor expoziții de artă plastică în spațiul european preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Izabella Molnar