Expoziţia domnului Vasile Fuiorea a fost un succes deplin care a încântat inimile şi a înnobilat spiritul celor prezenţi

692

În organizarea Filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în colaborare cu Centrul de Cercetare, Conservare și Promovare «Constantin Brâncuși» în parteneriat cu Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu – F.Ș.T.M.C. și Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie Ortodoxă/Domeniul Arte Vizuale, joi, 19 iulie 2018, ora 18.00, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, în prezenţa unui numeros public direct interesat şi profund avizat de cele mai noi creaţii în materie de imagistică metamorfozată în jocul culorilor, a fost vernisată expoziția personală de desen și acuarelă sugestiv intitulată «INTROSPECȚII», a talentatului şi mereu inspiratului artist gorjean, domnul profesor dr. Vasile Fuiorea, un creator de excepţie care intuieşte o proiectare contrastantă a culorilor pline de relevanţă, poate şi ca o expresie a inspiraţiei şi a valorificării creaţiilor sale care încântă prin formă şi culoare, artistul zugrăvind un tablou al diversităţii unor peisaje din natură, asociate cu motive florale, dar şi cu elemente de limbaj plastic portretistic în care se împletesc în chip fericit ipostaze neverosimile ale făpturii umane, chipuri în care apar creionate diferite stări, simboluri, precum şi invocări de elemente vegetale inconfundabile.
În alocuţiunea care a prefaţat deschiderea expoziţiei, domnul conf. univ. dr. Ion Popescu-Brădiceni a subliniat faptul că artistul Vasile Fuiorea a reuşit de această dată “să împletească fantastic non-figurativul cu figurativul explodat, în acele culori…permise, dar, dincolo de naturile statice, pe mine m-au fascinat aceşti «descriptori», pentru că aşa aş dori să-i numesc, ai corpului omenesc! În fiecare tablou, în fiecare lucrare este un «descriptor» al corpului omenesc! Am fost atent şi la arta profetică pe care o face autorul, ceea ce demonstrează că stăpâneşte…ştiinţa unei alcătuiri complexe a individualităţii. Spun aceasta, pentru că în maniera estetică actuală, forma impune fondului o nouă semnificaţie. Semnificaţiile acestea care vin din tablourile lui Vasile Fuiorea, deopotrivă, sunt din imanenţa obiectului ca atare, dar, îşi continuă şi tendinţa ascendentă! Ca să-mi exprim bucuria, pot spune că văd aici mulţi prieteni, colegi, îi salut pe toţi şi le mulţumesc pentru că sunt alături de arta din Gorj”! În cuvântul adresat celor prezenţi, domnul Vasile Fuiorea, uşor emoţionat, le-a mulţumit celor care au venit la vernisarea expoziţiei sale, considerând că prin astfel de expoziţii, “construim aici, în Gorj, prin efortul fiecăruia în parte şi al tuturor, artele vizuale prezente şi viitoare! Despre expoziţie, nu pot spune prea multe lucruri, dar, dacă ar trebui să mă confesez, în câteva cuvinte, ea cuprinde aproximativ 27 de lucrări şi pot spune că expoziţia este atipică pentru creaţia mea, în sensul că se bazează pe desen şi acuarelă, ambele tehnici îmbinând acest element al desenului, cu conotaţii de culoare. Expoziţia de faţă, intitulată «Introspecţii», de fapt, este un proiect care se va dezvolta în mai multe etape, iar în această primă etapă, cred că mi-am propus un ciclu de lucrări care oscilează între apollinic şi dionisiac! O să vedeţi că există o zonă a calmului, a unor conotaţii lirice, în care apare ceva pseudofigurativ, asociat cu dinamicitatea dionisiacului! Am surprins multe lucruri din imaginar, care nu au corespondent în real, cu un recurs la inconştient! De multe ori apelez la elemente din arta suprarealismului, pentru că apar forme spontane pe suprafaţa pictată, pentru a da şi o concreteţe formelor imaginate pe suprafaţă! Următorul meu proiect din ciclul «Introspecţii», va prelua şi unele elemente din această expoziţie, dar, voi merge în viitor cu imagini pe pânză! De ce am preferat de această dată desenul? Pentru că desenul este elementul care m-a făcut artist, aşa cum i-a făcut şi pe alţii! Vă doresc toate cele bune”, a concluzionat domnia sa!Dintre opiniile participanţilor la vernisarea expoziţiei, am reţinut cele spuse de către doi reprezentanţi ai Universităţii «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, domnul director, ing. Ilie Borcoş, care a ţinut să spună că “am participat la vernisarea unei expoziţii care excelează prin culoare, deoarece foloseşte multe nuanţe sugestive, folosind şi anumite contraste în îmbinarea culorilor! De exemplu, alb cu negru, roşu cu albastru, ceea ce încântă ochiul privitorului”, iar domnul director, Marian Vintilescu, făcând o caracterizare succintă a pictorului şi artistului, Vasile Fuiorea, a precizat că “acesta este unul dintre cei mai buni ai Gorjului şi cred că va deveni din ce în ce mai bun! Cred că prin această expoziţie, artistul a nuanţat jocul culorilor şi se apropie de profunzimea care de cele mai multe ori ne redă esenţialul”!
În concluzie, putem spune că expoziţia domnului prof. dr. Vasile Fuiorea a fost un succes deplin, deoarece a încântat inimile şi a înnobilat spiritul celor prezenţi, dovedindu-se un prilej minunat de a înţelege că o imagine sugestivă face cât o mie de cuvinte, artistul etalând stiluri, modalități de abordare și tehnici diferite, care atestă o certă individualitate în care excelează contrastele cromatice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, având, evident, un mod specific de tratare și o expresie personală, atât din punct de vedere compozițional, cât și cromatic, ceea ce conduce la disiparea formei, chiar dacă impresia de spațialitate şi de relief se păstrează, creând, în ultimă instanţă, efectul scontat!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.