Expoziția de artă vizuală ,,Atlantis”, la dispoziția publicului gorjean

738

Marți, 2 iulie 2019, la Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” din municipiul Târgu-Jiu a avut loc vernisajul expoziției de artă vizuală ,,Atlantis”, semnată de artista gorjeancă Cristina Cioplea.

Curatorul expoziției este Dorina Cioplea- Văduva. ,,Ca un fel de Sfânt Graal al exploratorilor și căutătorilor de comori, Atlantis/Atlantida se află în noi. În fiecare dintre noi trăiește ceva pierdut, ceva ce mai poate fi găsit doar în amintire. Poate fi vorba despre o pierdere personală sau universală. <> ne vorbește despre pierdere, despre trecerea inexorabilă a timpului și despre o regăsire posibilă doar printr-o întoarcere în sine.
Motivul cercului apare în mod repetitiv în expoziție, făcând trimitere la descrierea pe care Platon a făcut-o Atlantidei”, astfel descrie artista Cristina Cioplea propria expoziție. Expoziția, care conține lucrări realizate în diferite tehnici (pictură, colaj, obiect, textile, stencil etc), poate fi vizitată pe tot parcursul lunii iulie, la sediul Muzeului Județean Gorj din Târgu-Jiu.
,,O expoziție complexă, bogată în tehnici, materiale și simboluri, <>-ul Cristinei pare, totuși, un loc, un punct din interiorul ei încă negăsit, doar bănuit sau, poate, proiectat de către artistă. Prin demersul ei vizual, Cristina Cioplea ne invită la introspecție, la întoarcerea în sine, și ne oferă exemplul personal. Cei care vizitează această expoziție (sau oricare alta, în general), trebuie să fie atenți la autenticitatea și sinceritatea mesajului transmis de artist. Așa că, indiferent cât de mult au gustat sau nu artă în trecut, vizitatorii expoziției <> se află în fața unei sincere (și pe alocuri haotice) (re)căutări de sine, pe care ar trebui să o aprecieze măcar din acest punct de vedere, al vulnerabilității pe care ți-o dă expunerea în public a universului intim.
Probabil sunt subiectivă și influențată de cunoașterea surorii mele, Cristina, sau poate că asta face mai interesant punctul meu de vedere, așa că din această perspectivă pot spune, cu sinceritate, că uneori demersul ei este concentric, la fel ca toate cercurile–simbol prezente în această expoziție, alteori se disipă, se împarte în multiple bucăți și bucățele, unele dintre ele reorganizate în alte structuri decât cele inițiale, altele pierdute pe vecie”, a precizat curatorul Dorina Cioplea-Văduva.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here