Excavatoristul “Dorel” a lăsat câteva blocuri din Debarcader fără apă

389

Un angajat al Aparegio Târgu-Jiu, care a prestat miercuri pe un excavator al societăţii, la lucrările de pe strada Lt. Col. Dumitru Petrescu, efectuate săptămâna asta în municipiu, a lăsat timp de câteva ore locatarii din zonă fără apă.

Muncitorul ar fi lovit din greşeală cu cupa excavatorului conducta de apă, iar acesta s-a spart, lăsând blocurile din zonă cu robinetele închise. Locatarii au dat vina pe angajatul Aparegio, în timp ce muncitorii care supravegheau lucrarea, sprijinindu-se în coada lopeţilor, după cum se vede în fotografiile elocvente, au dat din umeri. Unii au mormăit celor care au întrebat ce s-a întâmplat doar că se va repara, lucru care s-a întâmplat după câteva ore. Acum blocurile afectate au apă, iar conducta pe care tot vroiau să o schimbe a fost înlocuită.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.