1. Fereastră spre orizont
Am evadat din Târgu-Jiul meu istoric, cultural şi pitoresc, brâncuşian şi vladimirescian, iată, chiar şi în cumplită pandemie de coronavirus. Ieşirea-mi din urbe s-a petrecut într-o joie (zi ce stă sub semnul lui Zeus – n.m.) dis-de-dimineaţă, pe rouă/ pe ceaţă. Ca Iovan Iorgovan pare-mi-se plecat să ucidă balaurul şi să-şi primească laurii de erou homericorabelaisian ori cervantescoshakespearian.
La volanul maşinii, fiul meu, Silviu Doinaş Popescu, şi el ca şi mine, poet, prozator, critic, publicist, şi cu fire de artist în sânge, ca şi bunicul său, Ion N. Popescu-Călăraşu din Brădicenii Gorjului şi ai lui Constantin Brâncuşi, Ionel Buligan, Nicolae Al Lupului, Ion Căpruciu ş.a.
Ne-am întins la drum, pădure-n stânga, câmpie-n dreapta, râul în stânga, hidrocentrala în dreapta, mănăstire-n dreapta, stâncă urieşescă-n stânga. Până la intrarea în Transilvania cu cernoziomul ei ca abanosul, cu bisericile ei influenţate de baroc şi manierism, cu catedralele ei monumentale.
Pe drum, am reuşit, la un PECO, să sorbim, la botul calului (maşinii) o cafea amăruie, cu aburii ieşind din ea ca dintr-un athanor de alchimist… nemuritor, vrăjitor şi ahasveric.
Fiul meu conducea atent, calm, într-o linişte imperturbabilă, oferind însoţitorului de pe scaunul din dreapta: siguranţă, confort, prilej de reflecţie/ de autointrospecţie, aură de „domn la poezie”, atmosferă precreatoare, fereastră spre orizontul îndepărtat, unde intemplări mereu amânate îşi tot generează vortexul… absorbitor.
2. Perechea Regală a României Mari
Dar, cum v-aţi dumirit, deja, n-am arătat încă scopul deplasării spre Alba-Iulia. Purces-am într-acolo ca să-mi se înmâneze oficial legitimaţia de proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor din România, de către preşedintele acesteia, prozatorul de sărbătoare a scrisului – de anvergură europeană – Cornel Nistea. Cu un an în urmă îi citisem o carte şi un „Jurnal 1977-1984”, acestea relevându-mi un autor prodigios, stilist şi… transflavbertian; cu un constant entuziasm pentru detaliul transsemnificativ (vezi şi „Iar nimic în cutia poştală” din 2019 – n.m.).
De altfel contăm unul pe/ pentru altul ca prieteni de litere, spirit şi orfevrărie structurală în eon transmodern. Alba-Iulia ne-a primit aşa cum îi e statura: cu cetatea ei fie romană fie medievală, străluminată miraculos de umbra lui Mihai Viteazul şi de picturile de pe pereţii catedralei ortodoxe, ale regelui Ferdinand şi ale Reginei Maria. Cât priveşte strict perechea regală, văzusem filmul „Regina Maria a României” de câteva ori, sub imperiul aceleiaşi emoţii… patriotice. Reginei Maria îi chiar analizasem basmele din „Insula Şerpilor” (1991) (cuprinzând basmele: „Insula şerpilor”, „Sămânţa înţelepciunii”, „Orfana”) într-o nouă carte-mi/ tratat: „Biblioraftul Cititorului Ideal”.
Odată ajunşi la sediul Filialei, Cornel Nistea ne-a oferit câte o cafea mie şi fiului meu, cu aceeaşi caldă mărinimie, cu aceeaşi solidaritate de breaslă, bonomie şi artă a conversaţiei pe paliere literare înalte, simultan transascendente şi transdescendente.
3. Evidenţele trialogului
Dar întâlnirea cu Cornel Nistea avea să se transforme într-o dezbatere despre proiectul său cu care a câştigat preşedinţia Filialei Alba-Hunedoara: promovarea scriitorilor tineri cu mai mult aplomb şi în număr mai mare, în acest sens punând la dispoziţie pagini în revista „Discobolul”. Aşa se face că Silviu Doinaş Popescu a fost invitat să publice în viitorul număr din 2021 un fragment din cel de-al treilea roman al său „Consumatorii de lotus” (ce urmează celor anterioare: „Astrolab pentru Steaua Morgana” şi „Dorinţa” – n.m.).
Apoi, întâlnirea s-a metamorfozat într-o pledoarie pentru „europenizarea” mult mai accentuată a prozei româneşti actuale, care să se raporteze la mari modele precum Marcel Proust, James Joyce, Robert Musil, Hermann Hesse, Franz Kafka, Ernest Hemingway, John Fowles, Maria Vargas Llosa, Gustave Flaubert, William Faulkner, Thomas Mann ş.a.
Trialogul a evidenţiat conceptul de cititor implicit, organizarea internă a textului drept sistem al perspectivităţii, condiţia centrală a înţelegerii: relaţia prim-plan/ fond; structura temei şi a orizontului ca regulă de combinaţie a perspectivelor de reprezentare, prin ea putându-se surprinde intenţia comunicativă a textului ficţional; sondarea straturilor conştiinţei care se sustrag formulării şi a căror reprezentare reificată este evitată datorită faptului că prin diferenţe marcate este creată o anume ordine etajată prin care se poate vorbi despre procesele de conştiinţă fără a face apel la coduri verbale şi de explicaţie dominante; producerea de consistenţă ca bază a implicării în textul-eveniment; autocorelarea semnelor textului graţie iluziei, dialecticii provocate chiar de către cititor între constituirea iluziei şi străpungerea ei.
4. O fotografie simbolică
În fotografia ce ilustrează eseoreportajul de faţă, suntem două personaje centrale: Cornel Nistea şi subsemnatul, Ion Popescu-Brădiceni, primind legitimaţia de scriitor profesionist, membru al U.S.R. Filiala Alba-Hunedoara.
„Evenimentul” s-a vădit a fi semn de recunoaştere a muncii mele de-o viaţă întreagă. Am în biblioteca-mi proprie peste 50 de volume publicate după anul 1986 (mă refer doar la cele de beletristică: poezie, roman, teatru, eseu critic, istorie literară, hermeneutică, semiologie, publicistică, interviuri, filosofia imaginarului, editare volume în premieră etc.).
Au fost martori la „festivitate” prietenul meu, din adolescenţă, poetul Dumitru Tâlvescu, şi colegul meu de filială Daniel Marian, asistaţi de fiul meu, Silviu Doinaş Popescu, cu care am profitat de prilej şi-am dat o raită prin centrul sacrosanct al Alba-Iuliei, punctul terminus constituindu-l servirea unei ciorbe de burtă la selectul local Gavroche, acolo unde în urmă cu doi ani servisem o masă copioasă cu unul din cei mai mari poeţi ai României contemporane, Aurel Pantea, laureat al A.N.P.C.P. „S.L.B.” în 2017.
Drumul întoarcerii acasă, unul de „distilare” a impresiilor culese pe traseul iniţierii într-o nouă experienţă şi o nouă viaţă pentru mine, pentru familia mea, s-a încheiat pe seară, odată cu reintrarea simbolică în Târgu-Jiul care – de ipso et de facto, se bucură de o Şcoală de Literatură de rang, repet, cel puţin naţional, dacă nu eminamente internaţional.
Et punctum.
Prof. dr. Ion Popescu-Brădiceni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara
5. Sonet de bilanţ
Eroică îmi fost-a calea
tăind şi muntele şi valea.
Decizii grele semănând
prin faptă rodnică, prin gând
de cruciat neînfricat.
Ajuns acum la un popas
pot da iluziei iar glas
străpungător strat după strat.
Mi-s scriitor mai înţelept?
Ce viitor o să deştept
din falnica-i Eternitate?
Şi ce onoruri să aştept?
Când mersul lumii să-l îndrept
e imposibil, din păcate?!
Ion Popescu-Brădiceni
