„Acest Klaus Iohannis şi-a făcut patria de râs şi la Florenţa, înjurând Guvernul României al cărei duşman declarat se vădeşte a fi. Acest ins – întâmplător preşedinte, mult mai nepriceput ca Traian Băsescu şi mereu un «Gică contra» complet incapabil să ia decizii fără a consulta „toată ziua-bună ziua” C.C.R. – dispreţuieşte – de ipso et de facto – politica. Citez din pseudocartea sa, una periculoasă prin antidemocratismul ei enunţat cu emfază găunoasă şi cu o mare răutate: „Am fost perfect conştient de proasta reputaţie pe care o are mediul politic”.(EL.)
„Întrebarea – deloc retorică – pe care şi-o pune sieşi afirmă, elocvent (?!) că „Cine nu a spus sau nu a auzit spunându-se vreodată despre un profesionist, un om decent, intrat în politica mare, că s-a băgat în mocirlă?” A doua întrebare pe care şi-o adresează tot lui însuşi e de un narcisism dezgustător: „Cum altfel să ai un mediu politic respectabil, dacă tocmai indivizii respectabili, profesioniştii, rămân în afara jocului?” Vezi, doamne, „toţi politicienii din România sunt răi şi corupţi” şi a venit dânsul să facă curăţenie (sic!). Tocmai el!” (EL).
Personajul meu părea, când l-am reîntâlnit, tot graţie hazardului, Omul Revoltat al lui Albert Camus. Îi ascultam prima acostare intraverbală bruscă a mea, exact în faţa sediului celui mai mare partid politic de azi aflat în exerciţiul guvernării. Dar ce replică să-i dau. Ezitând eu, iar s-a năpustit asupră-mi cu a doua rafală menită să-l mai pună la punct pe Iohannis, cel cu zâmbetul pervers/ fals. În sfârşit, i-am dat „apă la moară”: „Da’ ce-ţi veni aşa tam-nisam, de ce-l urăşti pe acest individ certat cu toţi”? I-ai citit cumva cartea „Pas cu pas”? (EU).
„Ei, cineva, furios, mi-a împrumutat-o pentru o săptămână şi, după ce am răsfoit-o, m-am simţit ameninţat în esenţa libertăţii mele.”(EL).
„Adică? Rezumă-mi ce te-a deranjat!” (EU)
„Păi, iată, ce părere are Iohannis despre „instituţiile depolitizate”. Consideră dânsul că, la nivel oficial, ar trebui să existe o comunicare mai degrabă seacă (s.m.) decât colorată”. Dacă l-aş vedea, i-aş întoarce-o cu o celebră propoziţie din „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” a lui I.L. Caragiale: „A fost lăsata, secule!” (EL).
„Iar Leonida, îmbărbătat, i se adresează Efimiţei, dar şi plin de triumful teoriei: Omul, bunăoară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee: a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Văzuşi?” (EU).
„Văzui! Dumnealui e şi fandaxist şi ipohondru! Şi cam cârcotaş, nu crezi?” (EL)
„Păi, da! Dar chestia cu lezarea, mi se pare în regulă. Îţi pot reproduce paragraful cu pricina: „Ne simţim lezaţi în demnitatea noastră de indivizi liberi pentru că experimentăm zilnic un raport strâmb între cetăţean şi stat, corupţie acutizată, injustiţie generalizată, manipulare, birocraţie şi, peste toate, lipsa egalităţii de şanse” (EU)
„E pură demagogie, nu fi fraier. Însăşi împărţirea politicii româneşti în Dreapta şi Stânga e curată secesiune” (vorba, nespusă, a lui Pristanda), adică miroase a război civil. Liberalul iohannist Rareş Bogdan urlă ca apucatul prin târguri şi pieţe, ba şi pe la dracu-n praznic prin Europa, „Jos Ciuma Roşie”. De fapt e un reacţionar, un parvenit, un Dinu Păturică, înfiorător de „închipuit”, de „prefăcut”, „farseur” din aceeaşi zonă revanşardă, descreierată, neomarxistă a Dreptei! Antonimul Ciumei Roşii e Ciuma albă ori fascistă (U.S.L.). Ciuma albă liberală luptă împotriva Ciumei Roşii pesediste. De ce-ar fi o „ciumă” albă superioară uneia roşii? Aceasta este încă o întrebare ce-şi aşteaptă „verificarea electorală”. (EL)
„Apropo de „Ciuma” lui Albert Camus. Dăruie-mi răbdarea ta! În „Ciuma”, nobelianul romancier precizează că fondul limpede al „Ciumei” este lupta Rezistenţei europene împotriva nazismului. Ciuma este viaţă. Ea aduce în „Oraşul” distopic o tulburare a ordinii obişnuite, proporţiile epidemiei care devine o nenorocire a întregului popor, „o angoasă a mulţimii, o frică îngrozitoare.” (EU)
„Continuu eu. Nu cumva şi sub acest panicard Iohannis, populaţia este aruncată într-un prezent restrâns şi obligată să resimtă toate schimbările vremii? Nu cumva bieţii cetăţeni comunică cu o umbră? De aceea începe revolta sub forma şirului de reacţii paranoice, bolnăvicioase faţă de administraţie?” (EL)
„Camus sugerează aflarea păcii interioare. Pe care cartea „Pas cu pas” n-o emană, nu o cristalizează ca lecţie educativ-morală adresată naţiunii române. Dimpotrivă. Iată-l pe K.I. demascând (chipurile!?) „abuzul de ordonanţe”. De care uzând guvernul lui, condus de penibilul Dacian Cioloş, nici că s-a sinchisit de legi, căci numai prin asemenea ordonanţe abuzive a acţionat. Păi, să nu-l consideri pe K.I. un demagog sadea? Ori un „utopist prea „guraliv şi de nimic”. (EU)
„Aha… E un vers din „Luceafărul” lui Mihai Eminescu şi aici se potriveşte… perfect!” (EL)
„Deunăzi, un post de televiziune, mai ironic, ne-a informat că Dacian Cioloş a luat satele la pas! Simptomatic nu? Anticipat cumva? Ca o copie a unei umbre a umbrei, s-ar putea trezi rezident la Cotroceni pentru vreo 4-5 ani!?” (EU)
Ion Popescu-Brădiceni
