Mircea Mezinca, fost director al EMC Motru, în prezent pensionar, s-a trezit, în urmă cu câteva zile, că apare drept învinuit într-un dosar penal instrumentat, de anul trecut, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, dosar de care nu știa nimic. De altfel, ancheta a fost începută, după ureche, de o polițistă de la poliția municipală, apoi dosarul a fost pasat, pe un motiv superficial, unui alt coleg din Poliția Motru și declinată, de respectivul, în final, către Poliția Animalelor din cadrul IPJ Gorj. Deși dosarul a fost clasat, pe 5 mai, de procurorul Emil Mihai Lădaru de la PJ Motru, magistratul îl indică vinovat, eronat, în cuprinsul lui, pe Mezinca, scoțând total din cauză persoana învinuită de petentul din dosar. De altfel, cel reclamat nu a fost nici măcar audiat în dosar, la fel procedându-se și cu fostul director de la Motru. Ancheta, fără dubii, a fost realizată pe genunchi, atât de către polițiștii care s-au rulat în instrumentarea cazului cât și de procurorul care a clasat, cu superficialitate, cauza, eliminând anchetarea adevărului vinovat și neimpunând nicio măsură, stabilită de lege, la adresa animalelor periculoase.
* Căprior mâncat de câini, animalele feroce în libertate
* Alin Bebiță Alpredi, reclamat în cauză, nu a fost deranjat de anchetatori
* Mezinca, cel indicat vinovat, nu are câini și nu era în județ la momentul comiterii faptei
* Procurorul Lădaru dă vina pe polițista de la Motru care a început ancheta în dosar
* Eroare judiciară, reclamată la CSM, Inspecția Judiciară și la IPJ Gorj
Având o legătură subțire cu incidentul, Mircea Mezinca, fost director în minerit, care deține o proprietate la Leurda, s-a trezit acuzat eronat, în ordonanța procurorului Lădaru, că ar fi participat la omorârea de către ,,câinii săi” a unui căprior, prins de patrupedele sale pe proprietatea sa, anul trecut. Singurul lucru real în această poveste scrisă de procurorul Lădaru este doar că fapta s-a petrecut în via lui Mezinca, proprietatea fiind situată la 800 de metri de casa respectivului.
Clasare într-o anchetă incompletă!
Pe data de 5 mai 2022, procurorul Mihai Lădaru de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru dă o ordonanță de clasare a dosarului penal nr.686/P/2021 înregistrat la sesizarea lui Ion Mițaru, din Leurda, localitate componentă a municipiului Motru. Procurorul clasează cauza deși în cuprinsul plângerii, reclamantul indică o faptă penală cu autor cunoscut, în speță, Alin Bebiță Alpredi, din Leurda, care s-ar face vinovat de omorârea cu cruzime, de către câinii proprii, a unui căprior. Totul sub privirile acestuia. Procurorul nu numai că tratează fapta cu indiferență legat de cei indicat vinovat, ci încurcă borcanele la propriu, și îl face vinovat, în cuprinsul ordonanței, de fapta crudă pe Mircea Mezinca, cel care deține proprietatea unde a avut loc incidentul. Mai exact, pentru simplu motiv că acel căprior este devorat pe un teren deținut de Mezinca, în lipsa proprietarului din localitate și fără că acesta să dețină vreun câine, omul este indicat vinovat, din pix, atât de către procurorul Lădaru, cât și de polițistul de caz, Elena Mițoi de la Poliția Motru, cea care începe ancheta, apoi intră în concediu iar dosarul ajunge la alt coleg din Poliția Motru. În final, dosarul, prin declinare, ajunge la Poliția Animalelor din IPJ Gorj deși competentă în cauză era Poliția Motru.
Interes pentru protejarea lui Alpredi ori doar neprofesionalism?!
Ancheta, în acest caz, începută de către polițista de la Motru, continuată de un alt coleg și finalizată de un alt agent de la Poliția Animalelor, pare doar o glumă proastă care pătează imaginea unul cetățean care nu a avut nici în clin, nici în mânecă cu cazul anchetat. Practic, Mircea Mezinca nu este audiat de nimeni în acest caz, anchetatorii demonstrând, în schimb, un interes de a-l proteja pe adevărul vinovat Alpredi care este scos cu ușurință din dosar. Nici procurorul de caz nu stă mai bine decât polițiștii care par că au luat în derâdere cauza. Deși vorbim de un procuror cu vechime la Parchetul Motru, magistratul Lădaru a anchetat cazul la fel ca un proaspăt student ieșit de pe băncile Facultății de Drept. Susținem asta cu tărie deoarece, în momentul în care respectivul procuror a dat ochi cu cei indicat vinovat în ordonanța semnată de el, adică cu Mircea Mezinca, Lădaru a făcut ochii mari și nu i-a venit să creadă ce eroare a făcut.
,,Am fost la procurorul Lădaru imediat ce am citit ordonanța în care apăream vinovat. I-am spus, domnului procuror am venit să mă anchetați. Procurorul nu înțelegea de ce spun asta, apoi a deschis dosarul și a citit plângerea lui Mițaru. Acolo scria clar că vinovat îl vede pe Alpredi, nicidecum pe mine. Mi-a zis doar că polițista de caz așa a scris. Despre repararea erorii nu a spus nimic”, a precizat, Mircea Mezinca, cu precizarea că singura polițistă care a anchetat dosarul a fost agenta de la Motru.
Unde este Inspecția Judiciară?!
Grav este că ordonanța de clasare s-a dat iar adevărul vinovat este liber, nu îl trage nimeni la răspundere pentru fapta sa iar procurorul de caz și polițiștii nu dau explicații pentru grava greșeala comisă. Acest dosar ar fi trebuit să fie redeschis, de urgență, iar Mircea Mezinca cere, pe această cale, Inspecției Judiciare să intervină și să vadă dacă, în aproape un an de zile, s-a anchetat cu bună credință sau nu în aflarea adevărului în speța respectivă. Cetățeanul cere, de asemenea, IPJ să verifice de ce ancheta polițiștilor a fost atât de superficială, atâta timp cât legislația este drastică în legătură cu fapta incriminată în acest dosar.
Mezinca: Voi reclama polițiștii la IPJ Gorj și procurorul la CSM!
Mircea Mezinca spune că este dezamăgit de felul în care au acționat reprezentați ai poliției și ai justiției în acest caz și își pune serioase semne de întrebare legate de felul în care se instrumentează dosare mult mai grele. ,,Eu consider că în cazul meu vorbim de o eroare judiciară de proporții. Pe de o parte pentru că m-au indicat vinovat, fără să fiu audiat, fără să fiu în localitate, fără să am câinii indicați că au omorât căpriorul pentru simplul motiv că în plângerea reclamantului este indicat numele meu că proprietar al terenul pe care s-a petrecut fapta, adică locul în care a fost hăcuit căpriorul. Pe de altă parte mi se pare grav că cel indicat vinovat este în libertate și jubilează când vede cum se împiedică organele statului într-un dosar care, la prima vedere, pare banal, autorul fiind cunoscut. Și mai grav este că am o imagine publică de protejat și nu mi se pare corect că numele meu să apară în ordonanța procurorului Lădaru drept proprietului unor câini care a testat agresivitatea dulăilor sau pe un căprior. Consider că, șefii din conducerea IPJ Gorj, ai Poliției Motru, CSM, Inspecția Judiciară trebuie să intervină în acest caz, să îi tragă la răspundere pe cei vinovați de aceasta greșeală și să redeschidă dosarul pentru anchetarea cu simț de răspunde a incidentului petrecut în vara anului trecut”, a declarat Mircea Mezinca.
Reamintim că în iulie anul trecut, cei trei dulăi ai proprietarului Bebiță Alpredi, în prezența respectivului, au prins la Leurda un căprior de un an și jumătate, din care au mușcat cu sete. Deși proprietarul animalelor a văzut scena, nu a avut nicio reacție și nu a sărit în ajutorul căpriorului care țipa pentru a-și salva viața. Animalul a fost dus însă, de un vecin, la un veterinar din Motru, având pulpa din spate lipsă, după ce câini au mușcat bucăți de carne din acesta. Veterinarul nu a mai avut ce face pentru salvarea căpriorului și a fost apelat paznicul de vânătoare, care a cerut eutanasierea animalului, dar medicul a spus că legea nu îi permite. Căpriorul ridicat de paznic a murit câteva ore mai târziu.
A.STOICA
RUSINE !
Afara cu analfabetii vinovati de incurcaturi ! Sa fie pusi imediat sub acuzare si trimisi dupa gratii, iar cel invinuit pe nedrept sa primeasca daune morale !
Suntem in UE sau in nu stiu ce tara bananiera ?
Justitia sa judece cum trebuie acest caz iesit din comun !