Energia, start și în campionat

397

După un meci epuizant, de 80 de minute, în urma căruia a pierdut la mustață Supercupa, Energia se află în fața debutului într-o nouă ediție de campionat în Liga Națională de handbal masculin.

Elevii lui Liviu Andrieș au fost la un pas de a produce o mare surpriză în Supercupa României, au pierdut cu 32-30 după patru reprize de prelungiri, dar semnalele date de jocul echipei sunt pozitive. Asta gândește președintele secției de handbal a Energiei: „Nu am de ce sa fiu supărat, echipa a făcut un joc bun. Sunt dezamăgit însă că nu am câștigat acest meci, care ar fi adus un prim trofeu la Târgu Jiu, la echipa de handbal. Ne-a lipsit șansa pentru a câștiga acest meci. Eu cred că e vorba doar de șansă. Echipa s-a luptat, a jucat cu dăruire, cu devotament, cu entuziasm, a făcut un meci foarte bun. Lucrul acesta s-a văzut și la sfârșitul jocului, când trofeul pentru cel mai bun jucător al finalei a fost atribuit lui Adrian Țenghea, portarul nostru, iar organizatorului i-a fost greu să aleagă între el și Florin Acatrinei și nu s-a luat în calcul niciun jucător de la echipa câștigătoare”, a declarat Benedict Geamănu.

Adversar dificil la debut
Teoretic, dacă ai fost egala campioanei până aproape de finalul prelungirilor, un meci contra unei echipe cu pretenții mult mai mici și cu probleme destul de mari ar trebui să fie unul mai ușor. Nu aceeași părere o are și Benedict Geamănu, care vede în HC Vaslui, adversara Energiei de duminică, o echipă care poate pune probleme oricui când joacă acasă: „Urmează startul campionatului, duminică, la Vaslui, unde vom merge să câștigăm. Nu este un meci mai ușor decât Supercupa, se joacă pe terenul adversarei. Vasluiul nu e Minaur, dar joacă acasă, iar meciul cu Minaur a fost un altfel de meci, un meci jucat cu trofeul pe masă, un meci care se abordează altfel. La Vaslui e prima etapă din cele 26. Nu știu dacă suntem favoriți, nu ne gândim la lucrul acesta, dar vom merge să câștigăm la Vaslui. Toți băieții au acest gând, să câștigăm meciul de la Vaslui”, a mai spus președintele echipei târgujiene. Acesta a mai precizat că important nu este statutul unei echipe, favorit sau outsider, ci atitudindea cu care abordezi meciul: „Și la meciul din Supercupă au mers cu gândul să câștige chiar dacă în presă era considerată echipa din Baia Mare favorită, ei niciodată nu s-au considerat outsideri și au mers să câștige meciul. La fel vor face și la Vaslui și eu cred că vor câștiga”, a mai spus Geamănu.
Partida cu care Energia va debuta în această ediție de campionat este programată la Vaslui, duminică, cu începere de la ora 12.00.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here